Juniorii A ai FC Bihor sunt puşi pe fapte mare în această ediţie a Campionatului Naţional. Duminică, pe Stadionul „Florea Dumitrache”, orădenii au obţinut o remiză importantă în faţa celor de la Dinamo Bucureşti, scor 2-2 (1-1). „Câinii” au condus de fiecare dată, dar bihorenii au reuşit să egaleze prin acelaşi jucător. Cristi Butuc s-a dovedit şi de această dată naşul „câinilor roşii” şi a marcat două goluri aproape identice, la care a dat dovadă de mult sânge rece. Atât în minutul 40 cât şi în 78, Butuc a driblat doi adversari şi a şutat plasat din zona careului mic. Remiza face din FC Bihor principala favorită la calificarea în semifinalele Campionatului Naţional. În manşa retur, programată miercuri, 17 iunie, ora 10, pe Stadionul Iuliu Bodola, bihorenii se pot califica în finala CN cu o victorie, dar şi cu un egal (gen 0-0 sau 1-1). „A fost un meci echilibrat. Dinamo a dominat teritorial, dar noi am avut ocaziile mari ale meciului. Per ansamblu, rezultatul este echitabil şi ne dă speranţe pentru retur. Nu ne considerăm calificaţi, trebuie să rămânem concentraţi. Sperăm ca miercuri să vină lume cât mai multă să ne susţină”, spune antrenorul Gheorghe Silaghi. Pentru FC Bihor au evoluat: D. Paul – Huiduc, Ş. Pop, Miheş, Molnar F. – Teşan, Novak, Fl. Pop – Floruţ, R. Ardelean, Cr. Butuc. Au mai intrat Găvrilaş, Iancu, R. Andor, Matei şi Molnar L.
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!