Reunirea lotului naţional este programată pentru data de 18 februarie, la Cluj-Napoca. Baschetbaliştii tricolori se vor pregăti în cantonament, urmând să se deplaseze apoi în Croaţia, pentru cel de-al treilea meci din campania de calificare, la 23 februarie. Va urma partida de pe teren propriu cu Italia, care se va desfăşura la 26 februarie, la “Banca Transilvania” Arena (Sala Polivalentă), din Cluj-Napoca.
Din grupa noastră mai face parte naţionala Olandei. Reprezentativa României a înregistrat până acum o victorie, cu Olanda şi o înfrângere, cu Italia, în deplasare. Primele trei clasate se vor califica în faza secundă a preliminariilor.
Mandache şi Nicolescu au făcut parte din echipa naţională şi în primele două meciuri din grupă.
Un alt component al formaţiei CSM CSU Oradea, Goran Gajovic, a fost convocat la rândul său, la naţionala Muntenegrului, care va juca în compania Sloveniei şi Spaniei, în cadrul aceloraşi preliminarii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!