Reprezentativa de juniori under 16 va va participa la Campionatul European U16 masculin, Divizia B 2018, la Sarajevo (Bosnia Herțegovina), în perioada 9-18 august.
Site-ul oficial al CSM Oradea informează că Vlad Marinău (15 ani) este „primul sportiv din cadrul proiectului comun dezvoltat de LPS Bihorul și Academia CSM Oradea care va participa la un Campionat European. Includerea lui Marinău în efectivul de 12 jucători reprezintă o încununare a unei munci intense de-a lungul ultimilor ani, în cadrul cărora a fost campion național de minibaschet și medaliat cu bronz la U14 masculin”.
Pe parcursul ultimelor două sezoane Vlad a lucrat sub comanda lui Zoran Vranes, iar de-a lungul timpului a acumulat de la Călin Pop, Anamariei Mesaros, Iancu și Marius Marinău, cel din urmă fiind tatăl său.
Din lotul convocat, 6 jucători provin de la U BT Cluj-Napoca, patru de la Agronomia București și câte unul de la CSU Știința București și LPS Bihorul-CSM Oradea.
La CE, România se va duela cu Suedia, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda şiu Luxemburg. Primele două clasate se califică în grupa valorică 1-8, locurile 3-4 în grupa 9-16, iar locurile 5-6 vor juca în grupa 17-24.
Citiți principiile noastre de moderare aici!