În 2014 l-a chemat Anghel Iordănescu, dar atacantul bihorean, pe atunci la Inter Milano Primavera, nu a apucat să bifeze niciun minut în jocurile cu Irlanda de Nord și Danemarca, iar acum l-a convocat Cosmin Contra. Pe lista preliminară sunt 28 de jucători, printre care nu se numără Claudiu Keşeru, golgheterul lui Ludogoreţ şi al campionatului Bulgariei.
Pușcaș (22 de ani) îmbracă actualmente tricoul echipei Novarra (Serie B), unde este împrumutat de Inter Milano, și a fost selecționat pentru „dubla” amicală pe care România o va susţine cu Chile (în Austria, 31 mai) şi Finlanda (la Ploieşti, 5 iunie).
Atacantul a marcat 9 goluri în 17 meciuri pentru Novarra, totodată fiind golgheterul naţionalei de tineret cu 7 goluri în 14 jocuri.
Reunirea lotului este programată în 27 mai la Mogoşoaia.
Lotul publicat pe site-ul oficial al FRF este următorul:
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 49/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 2/0), Romario Benzar (FCSB, 11/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 25/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 53/0), Ionuț Nedelcearu (UFA, 1/0), Mihai Bălașa (FCSB, 2/0), Alin Toșca (Benevento, 11/0), Nicușor Bancu (CS U Craiova, 2/0)
Mijlocași: Mihai Pintilii (FCSB, 42/1), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul, 1/0), Paul Anton (Anji Mahacikala, 2/0), Dragoș Nedelcu (FCSB, 1/0), Constantin Budescu (FCSB, 9/4), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 21/7), Dorin Rotariu (Royal Mouscron-Péruwelz, 5/1), Dennis Man (FCSB, 1/0), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 34/4), Alexandru Mitriță (CS U Craiova, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 14/1), Adrian Stoian (Crotone, 1/0), Gheorghe Grozav (Bursaspor, 25/5)
Atacanți: George Țucudean (CFR Cluj, 4/1), George Pușcaș (Novara, 0/0), Alexandru Băluță (CS U Craiova, 4/1)
Citiți principiile noastre de moderare aici!