Ciprian Fogarasi (48 de ani) a fost prezent duminică la derby-ul zonal CS Vadu Crișului – Crișul Aleșd, scor 4-2, iar luni dimineața a postat mesajul prin care și-a anunțat retragerea din funcția de președinte și antrenor.
„MULȚUMESC CRIȘUL ALEȘD!!!! Chiar dacă mi-a fost foarte greu, am luat decizia să renunț la a doua mea familie, pe care am iubit-o și am să o iubesc până la ultima suflare. În mod cert voi rămâne cel mai mare suporter pe care îl are și l-a avut vreodată această minunată echipă. Nimeni nu va putea șterge cei 34 de ani pe care i-am petrecut cu mare drag și cu toată priceperea pentru dezvoltarea și performanța clubului ca jucător, antrenor și președinte. Îmi va fi dor de emoția dinaintea meciului, de bucuria sau supărarea de după meci, dar cel mai dor îmi va fi jucători mei pe care îi consider cei mai frumoși și buni oameni din lume. MULȚUMESC tuturor celor care au fost alături de mine în acest proiect și doresc celor ce-mi urmează să fie mai performanți. ORICE AR FI, DOAR CRIȘUL ALEȘD!!!!!”, este mesajul postat de Ciprian Fogarasi pe pagina personală de facebook.
Ca fotbalist, Ciprian Fogarasi a evoluat la nivel de Liga 3 și Liga 2 pentru Crișul Aleșd, Olimpia Satu Mare, UM Timișoara sau IS Câmpia Turzii, iar de câțiva ani a început un proiect lăudabil la Aleșd, în calitate de președinte-antrenor, prin care a construit o echipă bazându-se pe copii din zonă. Rezultatele n-au întârziat, iar titlurile județene, urmate de fazele eliminatorii ale Campionatului Național, au arătat că drumul este cel corect. Inclusiv echipa de seniori, cu foarte mulți juniori, a progresat de la an la an la nivel de Liga 4.
Din păcate, cursul firesc al vieții a fost perturbat serios anul trecut când a fost diagnosticat cu o boală gravă, iar de atunci luptă cu toată puterea pentru a câștiga și acest meci.
Noul președinte al clubului va fi Ionuț Ivan, iar antrenor-jucător Adrian Chiș. Crișul Aleșd are la oră actuală peste 100 de legitimați, copiii, juniori și seniori.
„O să fie bine, că nu are cum să nu fie. Dacă va fi să revin să antrenez, tot la Crișul Aleșd va fi. Tot din dragoste pentru club. E singura echipă pe care am antrenat-o și o să o antrenez. Vedem ce dă Dumnezeu. Important e că echipa are în continuare susținerea Primăriei și a Consiliului Local Aleșd”, a mai spus Ciprian în discuția telefonică avută cu redactorul Jurnal bihorean@bihon.ro.
Trimite articolul
XMulta sanatate! Dumnezeu sa te ajute!