În criză mare de puncte, echipa Luceafărul Oradea este condamnată să puncteze în derby-ul suferinţei cu CS Baloteşti, ultima clasată. Cele două formaţii au linie simetrică de clasament, o victorie, trei remize şi 6 înfrângeri, -7 la golaveraj, orădenii fiind înaintea ilfovenilor pentru că au mai multe goluri marcate. La fel ca Luceafărul, şi echipa pregătită de Laurenţiu Diniţă a părăsit Cupa României încă din turul 4, după 0-4 cu CS Afumaţi. Se anunţă un duel extrem de disputat pentru punctele puse în joc, care va da un balon de oxigen echipei care le va cuceri. Antrenorul Cristi Dulca speră să se poată baza şi pe atacantul Vlad Rusu, absent la ultimele două meciuri din cauza unei accidentări.
A venit Mihai Mincă
Ca o noutate, la antrenamentele Luceafărului s-a prezentat portarul Mihai Mincă (32 de ani, 1,92 m), care a activat ultima dată la CFR Cluj, dar nu a făcut deplasarea la Baloteşti.
Partida CS Baloteşti – Luceafărul este programată sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul comunal din Baloteşti.
Celelalte meciuri ale etapei a XI-a: mâine, Chindia Târgovişte – Sportul Snagov, Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş, Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila, CS Afumaţi – Foresta Suceava, Dunărea Călăraşi – Ştiinţa Miroslava, Olimpia Satu Mare – ASU Politehnica Timişoara (toate de la ora 11:00), AFC Hermannstadt – Ripensia Timişoara (ora 15:00); duminică, FC UTA Arad – Pandurii Târgu Jiu (ora 15:30); luni, CS Mioveni – ASA Târgu Mureş (ora 17:30).
Citiți principiile noastre de moderare aici!