„Vom recruta cât mai mulţi juniori, pentru că vrem să devenim o pepinieră pentru cluburile din zonă. Deocamdată nu am adus pe nimeni, suntem în discuţii”, a explicat preşedintele Alex Krenek.
În schimb, CS Oşorhei s-a despărţit deja de jucătorii Andrei Magda, Alin Moise, Sorin Ban, Răzvan Teşan şi Alin Lascu.
Noul antrenor, Călin Cheregi, va fi prezentat jucătorilor luni 6 iulie, de la ora 10, când este programată reunirea lotului.
E de aşteptat ca la CS Oşorhei să ajungă şi unii dintre juniorii cu care Cheregi a lucrat la FC Bihor.
În funcţie de numărul de echipe care îşi vor confirma participarea în Liga a III-a până în 20 iulie, Comitetul Executiv programat în 29 iulie va stabili componenţa seriilor şi sistemul competiţional din sezonul 2015/2016.
Citiți principiile noastre de moderare aici!