„Am făcut, din punct de vedere fizic și al atitudinii, cel mai bun joc al nostru, în care, chiar nu am lăsat adversarul să joace, am fost foarte agresivi în fiecare zonă a terenului. Practic, purtătorul de balon a fost pus tot timpul sub presiune de jucătorii noştri. Chindia este o echipă, care, dacă are posibilitatea să joace, chiar are jucători de primele trei – patru locuri și poate să facă diferența. Le-am zis băieților după meci că nu poate să fie ziua mea în fiecare săptămână, ca ei să joace cu o asemenea dăruire. S-a întâmplat acum, dar aș vrea în continuare să evoluăm în modul acesta, că jucăm afară, că jucăm acasă”, a declarat Lincar.
Motive de bucurie
Tehnicianul a fost mulţumit şi de faptul că echipa a marcat pentru prima dată în acest campionat în prima repriză şi pentru că a punctat după un corner: „Lucrăm mult la antrenamente acest moment fix al jocului şi mă bucur că am marcat şi că am fost periculoşi la cornere”. „Mă încântă, de asemenea, că am reuşit să legăm două victorii în campionat”, a conchis Lincar.
În tabăra adversă, Nicolae Croitoru a recunoscut superioritatea gazdelor. „A fost un joc pe care l-am pierdut destul de clar. Ştiam despre adversar că are o valoare peste locul din clasament, am şi văzut-o în foarte multe jocuri, cunoşteam şi o parte dintre jucători. Ne aşteptam la un joc dificil, din păcate ni l-am făcut şi mai greu pentru că în prima jumătate de oră am făcut două erori care s-au dovedit decisive. Am alergat apoi după egalare, dar a fost greu în faţa unui adversar extrem de motivat şi bine organizat”, a spus Croitoru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!