Desfășurat pe parcursul a circa două săptămâni, Campionatul European de baschet feminin tineret (under 20 de ani) – Divizia B s-a încheiat duminică, după disputarea finalei mari, dintre Cehia și Belarus. Reprezentativa Cehiei s-a impus cu scorul de 68-47 și a câștigat competiția. Din păcate, naționala României a pierdut finala mică în fața Lituaniei, scor 48-43 și s-a situat pe locul 4, ratând promovarea în Divizia A.
Baschetbalistele tricolore au început bine turneul și au câștigat primele patru meciuri din grupă. „Acvilele” au fost însă învinse în următoarele trei partide, cedând în fața Cehiei și a Lituaniei (de două ori). Obiectivul promovării nu a fost îndeplinit, iar acest fapt reflectă în fond valoarea actuală a baschetului feminin românesc.
Din lotul naționalei noastre, pregătită de antrenorii Cătălin Tănase, Larisa Toma și Alexandru Radu, a făcut parte baschetbalista orădeană Nicolett Orban. În vârstă de doar 18 ani (mai tânără cu doi ani decât majoritatea competitoarelor), ea a prins puține minute de joc. A jucat în cinci partide, având medii de 1,4 puncte marcate și 0,6 recuperări, în doar 4,1 minute pe meci.
Organizare foarte bună
După terminarea finalei, a urmat festivitatea de premiere și decernarea premiilor speciale ale Campionatului European U 20 – Divizia B. Cea mai bună jucătoare a competiției (MVP) a fost desemnată Veronika Vorackova (Cehia). Cinci-ul ideal al turneului final este alcătuit din: Veronika Vorackova (Cehia), Savannah Wilkinson (Marea Britanie), Gabija Meskonyte (Lituania), Aryna Masko (Belarus) și Ilayda Guner (Turcia). Din nefericire, nicio jucătoare tricoloră nu a fost inclusă în Best Five.
Au mai fost acordare premiul fair-play, pentru dr. Vasilki Tsakiri (Grecia), respectiv premiul LOC Awards, oferit organizatorilor, pentru desfășurarea în condiții foarte bune a competiției. CE feminin de tineret 2018 a fost organizat de FR Baschet, în parteneriat cu Primăria Oradea și CSM Oradea, sub coordonarea FIBA. Acesta a fost cel de-al șaselea Campionat European găzduit de orașul nostru în ultimii opt ani.
CE DE BASCHET FEMININ TINERET – DIVIZIA B
Rezultatele înregistrate în meciurile de clasament:
Pentru locurile 11-12: Danemarca – Islanda 74-56
Pentru locurile 9-10: Grecia – Marea Britanie 72-64
Pentru locurile 7-8: Ucraina – Bulgaria 78-72
Pentru locurile 5-6: Turcia – Israel 71-53
Finala mică (pentru locurile 3-4): Lituania – România 53-48
Finala mare (penru locurile 1-2): Cehia – Belarus 68-47
Clasament final: 1. Cehia, 2. Belarus, 3. Lituania, 4. România, 5. Turcia, 6. Israel, 7. Ucraina, 8. Bulgaria, 9. Grecia, 10. Marea Britanie, 11. Danemarca, 12. Islanda.
Cehia, Belarus și Lituania au promovat în Divizia A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!