Anul recent încheiat a confirmat numele Adrian Alexandrescu pe lista arbitrilor de top mondial. Numeroasele delegări în competiţiile inter-cluburi sau cele rezervate echipelor naţionale au culminat cu finala Campionatului European de polo de la Budapesta dintre Ungaria şi Serbia. „Categoric, cea mai frumoasă amintire a anului 2014 este finala europeanului de la Budapesta. Nu ţi se oferă de prea multe ori în carieră şansa să fluieri în faţa a circa 10.000 de spectatori, într-o atmosferă extraordinară”, rememorează cel mai bun arbitru român al ultimilor ani.
Alexandrescu a fost un veritabil globe-trotter în anul trecut, reuşind să arbitreze în oraşe precum Tokio, Dubai, Seul, Barcelona, Budapesta, Roma, Kazan, Brescia sau Belgrad, fiind fascinat de capitala Japoniei şi a provinicei Catalunya.
„Ceva neaşteptat”
Finalul de an i-a adus alegerea în Biroul Federal al Federaţiei Române de Polo. „A fost ceva neaşteptat. Propunerea a venit de la CSŞ nr. 1 din Bucureşti şi nici măcar nu am apucat să-mi fac campanie electorală”, spune Alexandrescu, cel care a adunat cele mai multe voturi dintre toţi candidaţii.
În paralel este preocupat ca arbitrajul bihorean să aibă continuitate, Petre Gepian şi Cosmin Baidoc, fostul căpitan al CSM Oradea, fiind arbitrii de perspectivă care pot aspira la primirea ecusonului internaţional.
Ţintele pentru 2015 sunt participarea la Campionatul Mondial de polo din Rusia, acolo unde România nu s-a calificat, şi poate fi delegat doar ca arbitru neutru, precum şi nominalizarea la „final six-ul” Champions League. Ar fi pentru a cincea oară consecutiv, un veritabil record pentru un arbitru.
Cu noua echipă de la FR Polo, care are un mandat de un an şi opt luni, vrea să reorganizeze poloul românesc. Pornind de la refacerea şi revizuirea statutelor şi regulamentelor, continuând cu o strategie unitară la toate loturile naţionale şi cu încercarea de redeschidere de noi centre cu noi echipe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!