Drept dovadă stau proiectele inițiate și implementate în ultima perioadă. Dintre acestea, două au avut finalitate săptâmâna trecută.
Pentru cele 40 de locuri oferite gratuit la cursul de formare al arbitrilor au participat 74 de tineri cu vârste între 14 și 22 de ani, între care și 6 fete, din toate zonele județului. „A fost pentru prima dată când a fost un așa mare număr de candidați”, a spus cu satisfacție Tavi Șovre, vicepreședintele „cavalerilor”.
Cei 40 au fost selectați în urma unei testări fizice organizate cu membrii Comisiei Județene de Arbitraj pe Stadionul Tineretului, iar cursul a început luni 3 noiembrie și va ține până la sfârșitul lunii februarie. Lectori sunt Marius Omuț și Radu Bitea, iar unele lecții vor fi ținute de arbitri divizionari și observatori. Valoarea proiectului a fost 8.000 de lei din care 6.000 lei fonduri nerambursabile.
Al doilea proiect finalizat zilele trecute a constat în dotarea arbitrilor cu geci de prezentare de iarnă, costul total fiind de 16.750 lei din care 15.000 fonduri nerambursabile. Au fost achiziționate 80 de geci, care completează echipamentul primit anul trecut.
„A fost al patrulea proiect implementat de Asociația Cavalerii fluierului, finanțat de Consiliul Județean prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte. Dorim pe această cale să-i mulțumim domnului Cornel Popa, care a demonstrat încă o dată că este alături și sprijină fotbalul bihorean”, ne-a declarat Laurențiu Danșa, președintele Asociației.
Citiți principiile noastre de moderare aici!