CAO 1910 Oradea a învins cu 2-0 (0-0) în deplasare pe Crișul Chișineu Criș, formație clasată pe locul 2 în Liga 3, Seria 8, în al șaptelea joc de pregătire al orădenilor din presezon, contabilizând șase victorii și o remiză.
Florin Chitaș a marcat primul în minutul 51, când a executat o lovitură liberă de la 23 de metri și a trimis mingea la vinclul din dreapta portarului (0-1). Scorul final l-a stabilit Darius Marina, care a fost atent și a trimis în plasă o minge respinsă de portar după șutul lui Călin Jurj în minutul 78 (0-2).
CAO a început în formula: A. Barabaș – C. Jurj (83 P. Chiș-Toie), Cl. Petruș (82 Al. Popa), D. Lupșe (64 D. Stan), L. Ioviță (83 M. Balint) – G. Cherman (76 M. Kovacs), R. Ardelean (64 D. Cîrjan) – R. Gunie (64 D. Marina), Ad. Popa (64 M. Ion), Fl. Chitaș (76 A. Chindlea) – Sg. Jurj (82 R. Săutiuț). Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe.
Pentru Crișul au jucat: Blaga – Clej, Pașca, Sabău, Nistor, G. Siminic, Tănase, Susan, Mâneran (78 Giurgiu), Ciubotariu (78 Popa), Ciornei. Antrenor: Adrian Abrudean.
CAO își încheie seria de jocuri de verificare sâmbătă, 5 martie, pe teren propriu cu ACS Socodor, formație din Liga 4 Arad.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!