Jucătorul oaspeţilor, Răzvan Giura, a primit vestea cruntă că mama sa a murit. Anunţul l-a devastat pe talentatul jucător, care a plâns în hohote minute în şir pe umărul coechipierilor şi a antrenorului Ciprian Dianu. Răzvan a fost unul dintre cei mai activi jucători ai echipei Crişul, având multe incursiuni în careul advers, reuşind un gol şi având un penalty ratat.
Redacţia Sport de la Jurnal bihorean transmite sincere condoleanţe familiei Giura, una de sportivi, tatăl Dumitru fiind fost handbalist la Constructorul Oradea, iar fratele Cosmin, fotbalist, între altele la FC Bihor, Liberty şi Luceafărul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!