Judoul orădean şi-a mai trecut în cont o performanţă remarcabilă, la CN de judo, respectiv ne-waza, pentru echipe de junioare III (Under 15 ani), unde formaţiile noastre au devenit campioane naţionale. Echipa combinată Crişul JC LibertyLPS Bihorul, pregătită de antrenorii Olimpia Ianc şi Aurelian Fleisz, şi-a învins categoric toate adversarele, după cum urmează: 6-1 cu CSŞ LPS Craiova şi 6-1 cu CSŞ Caransebeş în grupă, 6-1 cu LPS CSŞ Focşani în semifinală şi 6-1 cu CSM LPS Piteşti în finală. A fost un parcurs fără greşeală pentru echipa orădeană, care a avut componenţa: Barna Ruth (40 kg), Denisa Benţe, Petras Patricia (44 kg), Naomi Halas, Elvira Oros (48 kg), Adela Dumitraş (52 kg), Paula Kanalas (57 kg), Larisa Florian, Daniela David (63 kg), Ania Lenghel (+63 kg). Tot la Piteşti a avut loc CN pentru echipe de Ne-Waza junioare III, unde formaţiile Crişul JC Liberty LPS Bihorul, pregătite de aceiaşi antrenori, au cucerit medalia de aur cu echipa A, respectiv medalia de bronz cu echipa B.
În întrecerea masculină, Oradea a fost reprezentată de echipa JC Liberty LPS CSŞ Bihorul, condusă de antrenorii Aurelian Fleisz şi Alexandru Goncearenko. Formaţia orădeană, alcătuită din sportivi aflaţi încă în primul an la categoria juniori III, nu a avut ca obiectiv câştigarea unei medalii.
În altă ordine de idei, echipa naţională de tineret (Under 23 de ani), pregătită de antrenorul orădean Emil Morar, a participat la turneul internaţional de seniori de la Boras (Suedia), concurs la care au fost prezenţi 347 de sportivi din 41 de ţări. Lotul a fost alcătuit din: Cristian Rupa (60 kg), Szoke Laszlo (66 kg), Adrian Merge (73 kg), Daniel Matei (100 kg), de la CSM JC Liberty, Ştefan Bichişan (73 kg), Cristian Stanciu (+100 kg) de la Dinamo Braşov, Valentin Radu (81 kg) de la Dinamo Bucureşti şi Fabian Munteanu (90 kg) de la Petrom Steaua. Cele mai bune rezultate le-au aparţinut orădenilor Daniel Matei, situat pe locul III la 100 kg, Szoke Laszlo, locul V la 66 kg, respectiv Adrian Merge, locul VII la 73 kg. Turneul de la Boras a constituit un ultim prilej de verificare a potenţialului înainte de participarea la CE de tineret, care va avea loc la finele lunii, la Antalya (Turcia).
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!