În luna martie, naționala de minifotbal a României va poposi din nou la Oradea. Campioana mondială în 2023 va disputa două jocuri de pregătire la Baza Tineretului în compania reprezentativei Ungariei. Cele două naționale s-au confruntat și la „mondialul” din Emiratele Arabe Unite, câștig de cauză având tricolorii cu 3-0, printre marcatori numărându-se și orădeanul Marius Balogh. De altfel, e de așteptat ca toți cei trei bihoreni campioni mondiali în noiembrie să se regăsească în lotul României, Marius Balogh (ACS Grandhill&Ony), Andrei Ferik și Andrei Șumălan (ambii Bad Boys).
„Ne bucurăm că prima apariție a naționalei României va avea loc la Oradea, un bun prilej pentru publicul bihorean să vadă la lucru campionii mondiali. Meciurile se vor desfășura în 23 și 24 martie la Baza Tineretului”, ne-a declarat Spiros Baltsavias, președintele Asociației Județene de Minifotbal Bihor.
Baza Tineretului a fost „casă” pentru naționala României și cu alte prilejuri, tricolorii cantonând aici în 2016, 2018 și 2022. Primul joc cu Ungaria este programat sâmbătă, 23 martie, de la ora 19:00, iar duminică de la ora 11:00.
România se pregătește pentru Euro 2024, care va avea loc în iunie la Sarajevo (Bosnia și Herțegovina).
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!