Fostul antrenor al Luceafărului Felix, Călin Moldovan (45 de ani), revine pe banca tehnică a unei formaţii de seniori, după ce în ultima perioadă a activat la juniorii A de la Corona Braşov.
Tehnicianul va pregăti formaţia FC Zagon (judeţul Covasna), care anul trecut a terminat campionatul pe locul 6 în Liga a III-a, Seria a VI-a. „Obiectivul echipei este o clasare în primele şase locuri. FC Zagon beneficiază de condiţii dintre cele mai bune”, ne-a declarat Moldovan.
Din lotul echipei covăsnene va face parte şi orădeanul Csaba Borbely (33 de ani), care va îndeplini şi rolul de antrenor secund.
Citiți principiile noastre de moderare aici!