A fost o partidă fără istoric, dominată cu autoritate de oaspeţi, care n-au avut nevoie decât de mai puţin de o oră de joc pentru a-şi învinge adversara. Voleibaliştii antrenorului Rodian Achimescu au fost ambiţionaţi de diversele tertipuri folosite de gazde pentru a-i intimida, dar şi de atmosfera ostilă creată de publicul din sala de joc. Orădenii au practicat un joc foarte bun în apărare şi la blocaj, în faza de atac (principalele „tunuri” fiind Tebieş şi Abrudan) şi au beneficiat de serviciile eficiente ale lui Lelea şi Lung. Antrenorul Rodian Achimescu a folosit echipa: Achimescu jr., Drinceanu, Lelea, Abrudan, Lung (căpitan), Tebieş, Drăgan, Buda, Chereji, Nan. Nu au făcut deplasarea Vornicu, Fărcanea şi Lazăr.
Prin această victorie, CSŞ LPS Bihorul a obţinut calificarea la barajul de promovare în Divizia A1, care va avea loc la 18-20 mai.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!