Singurul care a reuşit să-şi adjudece o medalie a fost Dan Moza la categoria 91 kg. În primul tur l-a învins la puncte pe Bogdan Zamfir (Gane Fălticeni), pentru ca în turul secund să-l bată la puncte pe coechipierul său George Lazăr de la Crişul. În semifinale, Dan a fost învins de Rareş Dragomir (BC Nicolae Linca Alba Iulia), astfel că a trebuit să se mulţumească cu medalia de bronz. Dan Moza are 17 ani şi este elev la Colegiul Tehnic Traian Vuia din Oradea. Învins de Moza, George Lazăr a câştigat în primul tur prin abandonul lui Dorinel Lungu (Chimia Rm. Vâlcea).
La categoria 81 kg, George Nastor s-a impus la puncte în primul meci contra lui Marius Soancă (CFR Craiova), dar a pierdut în turul doi cu Georginel Hău (Dinamo Bucureşti), viitorul campion naţional.
Pugilistii oradeni sunt pregătiţi de antrenorul emerit Mihai Mikloş şi instructorul voluntar Liviu Pordea.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!