Partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2, astfel că bihorenii au făcut un pas important spre semifinalele competiţiei. Cele două echipe şi-au împărţit reprizele. În primele 45 de minute, timişenii s-au distanţat la 2-0 (goluri Rotariu şi Todorov), bihorenii revanşându-se în mitanul secund prin golurile marcate de Nichita 43 şi Mladoniczky 70. „Am reușit să facem un pas important către calificare, dar nu suntem încă în semifinale. Jocul decisiv va fi cel de la Oradea. Timișul are o echipă bună, însă noi am început mai moale, deoarece am ajuns la stadion doar cu 25 de minute înainte de începerea meciului. În repriza a doua ne-am revenit și puteam chiar să câștigăm în ultimele minute, dacă am fi fost mai atenți”, a spus după meci Lucian Ciocan
De partea cealaltă, antrenorul Cristian Contescu rămâne optimist. „Mergem la Oradea să ne calificăm. Ţinând cont de ce am arătat în prima repriză, putem spera fără probleme la calificare. Nu suntem cu nimic inferiori echipei Bihorului şi avem capacitatea să ne calificăm”, a declarat Cristian Contescu, antrenorul timişenilor.
Antrenorii Lucian Ciocan şi Halasz Laszlo au mizat pe Anca-Trip – Chiş, Bactăr, Boneta, B. Popa, Ciobriş, Indrieş, Bogdan, Mladoniczky, Nichita, Şipoş ( 70 Ilieş).
Partida retur se va disputa luni, ora 11, la Oradea.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!