La meciul cu Lituania din Liga Naţiunilor s-a consumat o premieră în naţionala României. Ofensiva naţionalei a fost formată din atacanţii bihorenii Claudiu Keşeru (31 de ani) şi George Puşcaş (22 de ani). Primul din Oradea, al doilea originar fin Balc, ambii cu trecut şi goluri la FC Bihor Oradea.
La al treilea meci în tricoul primei reprezentative, golgheterul naţionalei U21, Puşcaş a reuşit să marcheze în minutul 7 cu un şut plasat la colţul scurt.
Imediat după pauză l-a imitat şi veteranul Keşeru care a fructificat o minge respinsă de portarul lituanian după şutul lui Stanciu (2-0).
A fost al 7-lea gol pentru Keşeru în tricoul naţionalei la a 28-a selecţie. Tricolorii s-au impus cu 3-0, ultimul gol fiind reuşit de Stanciu (65).
Poate s-au uitat la meci şi mai marii oraşului sau judeţului şi îşi vor reconsidera poziţia faţă de „sportul rege”, lăsat de izbelişte în ultimii ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!