Salonta a găzduit ultima etapă a Campionatului României la tenis cu piciorul. Competiţia a reunit la start 9 din cele 10 echipe înscrise, iar duelurile s-au desfăşurat în Sala „Sándor Péter”, respectiv Sala „Nicolae Talpoş”. Aşa cum era de aşteptat, bihorenii au dominat etapa finală şi au pus stăpânire pe podium.
Alături de formația locală Tengo, care a aliniat la start atât formaţia de seniori, cât şi cea de juniori, au fost prezente trei echipe din Bucovina (Black Hill Vatra Dornei, Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc, Olympiakos Rădăuți), Futnet Oradea, dar și două reprezentante ale Banatului, Futnet Timișoara şi CS Dumbrăviţa Timiș. A lipsit, motivat, gruparea Bucovina Team.
La fel ca şi la penultima etapă, desfăşurată la Câmpulung Moldovenesc, juniorii de la Tengo au câştigat grupa, devansând formaţia orădeană, în timp ce seniorii de la Tengo şi timişorenii au completat careul de aşi, după jocuri atractive şi spectaculoase.
În prima semifinală, Tengo Salonta și Futnet Oradea au oferit un spectacol agreabil spectatorilor prezenți la sală. Echipa condusă de Vasile Sorean sr. a făcut pasul în ultimul act, unde au ajuns şi juniorii salontani, care au furnizat surpriza, depășind în cealaltă semifinală echipa Futnet Timişoara.
În urma finalelor, clasamentul etapei a arătat astfel: 1. Tengo Salonta, 2. Tengo Juniori, 3. Futnet Oradea, 4. Futnet Timișoara, 5. CS Dumbrăviţa, 6. Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc, 7. Black Hill Vatra Dornei, 8. Olympiakos Rădăuți, 9. JSF Cluj-Napoca. S-a tras cortina şi peste ediţia 2019 a Campionatului, podiumul fiind eminamente bihorean.
Mulţumiri
Festivitatea de premiere a fost efectuată de primarul municipiului Salonta, Török László, şi de directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, Petruţ Drăgan.
„Familia tenisului cu piciorul s-a reunit la Salonta şi a oferit o nouă demonstraţie de jocuri şi spectacol. Le mulţumesc tuturor participanţilor pentru implicare, autorităţilor locale şi sponsorilor pentru sprijin, DJST Bihor pentru susţinere, iar publicului pentru aplauzele călduroase cu care a răsplătit prestaţia jucătorilor. Mulţumim domnului Gheorghe Grădinaru, pentru efortul depus şi contribuţia la reuşita turneului”, a spus Vasile Sorean sr., conducătorul CS Tengo Salonta, care este și președintele AJ Fotbal-Tenis Bihor.
Primarul Török László l-a lăudat pe Vasile Sorean pentru eforturile făcute: „Ne bucură faptul că avem în Salonta o ramură sportivă, tenisul cu piciorul, sau labtenisul, cum o ştim noi, care ne încântă prin spectaculozitate şi ne reprezintă cu cinste în ţară, dar şi în străinătate. Este meritul acestui împătimit antrenor, Vasile Sorean”.
PODIUMUL CAMPIONATULUI
1. Tengo Salonta (Alex Sorean, Vasile Sorean, Nagy Darius, Bagosi István, Denis Purja).
2. Futnet Oradea (Szabó Levente, Ioan Creț, Remus Budău, Szabó Ferenc, Paul Creț, Adrian Botoș).
3. Tengo Juniori (Marc Bence, Lăzău Norbert, Halász Dániel, Suciu David, Bondar Bertalan).
Citiți principiile noastre de moderare aici!