Reprezentantele României nu au reuşit, din păcate, să performeze. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Bianca Benea, care s-a clasat pe locul 18, dintr-un total de 136 de participante la probă. Bianca a obţinut cinci victorii din şase dueluri în grupă, calificând-se pe tabloul de 64. Aici a învins-o pe Andrea Majdendjik (Polonia), scor 15-12. Pe tabloul de 32, spadasina orădeană a întâlnit-o pe Beatrice Cagnin (Italia), de care a fost învinsă cu scorul de 12-15. Bianca Benea a ocupat locul 18.
Celelalte spadasine tricolore au avut evoluţii şi mai modeste. Zsuzsa Schlier (CSU Târgu Mureş) şi Denisa Barosan (CSA Steaua) au fost eliminate prematur, iar Alexandra Predescu (CSA Steaua) a terminat pe locul 23.
Bianca Benea şi coechiperele sale se pot revanşa duminică, în proba pe echipe. La ediţia de anul trecut a CM, spadasina legitimată la CSM Oradea s-a situat pe locul 5 în întrecerea individuală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!