Iarba creşte în smocuri pe terenurile de tenis, lipsite acum de filee şi linii de marcaj, uşile de la balonul presostatic şi motorul care îl alimenta au fost furate, iar grupurile sanitare au fost sparte. Activitatea CS Voinţa a fost întreruptă la finele anului trecut de către primărie, care a somat conducerea clubului să evacueze sediul.
„Mă doare sufletul când văd ce se petrece aici şi ce s-a ales de munca noastră de ani de zile. Această pustietate este dezolantă, deprimantă. Cu puţin timp în urmă, aici era viaţă, terenurile erau pline de copii. Terenurile se degradează pe zi ce trece, în fiecare zi mai dispare, se mai fură câte ceva”, declară preşedintele CS Voinţa, Mircea Drăgoi.
Primul teren de tenis al CS Voinţa datează din anul 1954, unde şi-a desfăşurat activitatea regretatul antrenor Szokol Tiberiu. La ora actuală există zece terenuri. „Un teren funcţional este evaluat la circa 15.000 de euro. Instalaţia noastră de nocturnă valorează 25.000 de dolari. În total, cu cât însumează toate terenurile, se ajunge la circa 100.000 de euro, care sunt lăsaţi să se ducă pe apa sâmbetei. Este mare păcat”, afirmă Mircea Drăgoi.
Preşedintele CS Voinţa regretă faptul că această bază sportivă nu mai este folosită, deşi primăria a promis că terenurile de tenis vor intra în administrarea CS Municipal. „Dorinţa şi nădejdea mea este ca activitatea sportivă de aici să continue, cu sau fără CS Voinţa. Aş vrea să văd din nou copii aici, să practice tenisul şi sportul în continuare. Este un mare păcat această bază sportivă să fie lăsată în paragină. A lua copiilor posibilitatea de a face sport este ca şi cum i-ai lăsa fără mamă”, opinează Mircea Drăgoi. Vechiul om de tenis orădean afirmă că primăria a refuzat să încheie un contract cu CS Voinţa. „Nu am primit niciun răspuns, oricâte demersuri am făcut. Măcar să se spună ce va fi aici, dacă va mai exista sau nu această bază sportivă. Dorinţa tuturor vecinilor de aici, a reprezentanţilor Liceului Eminescu, este să nu se desfiinţeze baza sportivă”, a conchis Mircea Drăgoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!