Luceafărul a făcut un joc bun de deplasare şi a obţinut un punct în duelul cu UTA Bătrâna doamnă, o grupare care ţinteşte promovarea în primul eşalon. O partidă în care bihorenii s-au apărat bine şi au contraatacat periculos de fiecare dată când au avut ocazia.
Prima fază periculoasă l-a avut în rol principal pe Marius Matei, care a prins un şut puternic de la 30 de metri, iar Miron a respins cu dificultate şi apoi a reţinut mingea.
Arădenii şi-au continuat dominarea teritorială, dar fără să-şi creeze ocazii bune de gol. Până în minutul 35, când Andor a şutat din unghi închis în bara din dreapta lui Goia.
Până la finalul reprizei, arădenii au mai avut un şut important expediat de Curtuiuş, din întoarcere, dar Goia a fost pe fază şi a rezolvat situaţia (44).
Gazdele au început în forţă partea a doua, iar în minutul 47, Ad. Petre a trimis puţin pe lângă poartă din 7 metri.
Periculoşi pe contre
Fazele fixe s-au înmulţit în zona careului bihorean, iar după un corner executat de Andor, fundaşul Manea a reluat cu capul de la 6 metri direct pe direcţia lui Goia, care a reţinut (65). Tot Andor a fost la originea unei alte faze periculoase încheiată cu şutul lui Petre, de la 15 metri, reţinut în doi timpi de portarul orădean (70).
La faza următoare, pe contraatac, Matei a combinat cu Balla, care a întors pentru Arnăutu, însă şutul plasat de la 16 metri a trecut puţin pe lângă colţul lung.
Bihorenii şi-au mai arătat „colţii”, Arnăutu a pasat pentru Chiş Toie, singur la 12 metri, însă juniorul a preluat prea larg şi Miron a ieşit şi a prins mingea (73). Replica arădenilor a venit imediat, şutul lui Andor de la 17 metri lovind bara din stânga lui Goia (74).
Cu 7 minute înainte de final, Arnăutu a combinat cu Matei, care a fentat, dar apoi a fost blocat la 8 metri de poartă de Manea (83).
„Luceferii” au rezistat cu brio şi la ultimele cornere şi au bifat primul punct în deplasare din această primăvară, în primul joc în care n-au marcat.
CASETA TEHNICĂ
UTA B.D. ARAD – LUCEAFĂRUL ORADEA 0-0
UTA: Miron – D. Muntean, Manea, Gligor, Copaci – Strătilă (61 Vâlceanu), Chindriș, Tănase (75 D. Copil), Cr. Andor – Ad.Petre, Curtuiuș (68 Piccioni). Antrenor: Laurenţiu Roşu
Luceafărul: Goia – Balea (35 Moga), Cordoș, Hlinca, Ban – Cuc (56 Balla), Feher – Chiș, Arnăutu, Bedea (86 Bactăr) – M. Matei. Antrenor: Alexandru Kiss
Cartonaşe galbene: Vâlceanu 79, Manea 81, D. Copil 90 / Cuc 51, Goia 85
Cartonaşe roşii: D. Copil, după terminarea jocului pentru proteste / –
Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – Ioan Dragoş și Mihai Cantemir (ambii din Făgăraș).
Observatori FRF: Traian Marcu (Sibiu) și Ştefan Szilaghi (Satu Mare).
Citiți principiile noastre de moderare aici!