Tot așteptând debutul oficial în Liga a II-a, Luceafărul a contabilizat a opta partidă de pregătire. Conform așteptărilor, bihorenii au câștigat fără probleme jocul cu Metropolitan Ișalnița (Liga 4 Dolj), formație care și-a încheiat cantonamentul la Băile Felix. La capătul unui meci pe care l-au dominat copios și au ratat o sumedenie de ocazii, „luceferii” s-au impus cu 12-0 (3-0). Primul care a marcat a fost golgeterul Arnăutu, după un corner mingea a ajuns la el, a driblat și portarul și a trimis în plasă în minutul 15 (1-0). Apoi, a ieșit la rampă Marius Feher, care a urcat diferența la 3-0 cu două șuturi frumoase expediate în minutele 19 și 41. După pauză, diferența s-a tot mărit, căderea oltenilor fiind totală. Cigan a fructificat un penalty obținut de Balea în minutul 52 (4-0), iar Roșu a punctat cu capul cinci minute mai târziu (5-0). Nu s-au lăsat mai prejos nici fundașii, Hlinca marcând cu o frumoasă lovitură de cap în minutul 60 pentru 6-0. A fost imitat de colegul său de linie, Florin Ilie care a înscris dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, executată în dreapta portarului, bară-gol (7-0). O cursă a lui Roșu pe partea dreaptă a generat golul de 8-0 marcat de Cigan cu un șut fără speranțe pentru portar trimis din 12 metri (69). Cu un lob peste portar (79) și o lovitură de cap (85) Balla a făcut 10-0. La finalul unui joc disputat la o singură poartă au marcat și juniorii, Chiș-Toie cu un șut la colțul lung în minutul 87 (11-0) și Costea, care a profitat de o greșeală în minutul 90 (12-0).
Un nou transfer
Luceafărul a înregimentat al șaptelea jucător în această vară. Este vorba de mijlocașul central Iulian Cuc de la CS Oșorhei. Jucătorul a semnat pe trei ani cu Luceafărul. Cuc are 19 ani și a mai jucat la FC Bihor, având și prezențe în Liga a II-a. El a debutat în minutul 76 când l-a înlocuit pe Roșu.
S-a retras FCM Baia Mare
Programul Ligii a II-a a suferit modificări după ce FCM Baia Mare a informat vineri FRF că se retraage din campionat. În aceste condiții, Comitetul de Urgență al FRF a decis ca echipa care stătea în fiecare etapă să întâlnească formația cu care ar fi jucat Baia Mare. În aceste condiții, în prima etapă Luceafărul ar fi trebuit să evolueze acasă cu Academia Clinceni, partidă care va fi reprogramată. În rest, programul a rămas neschimbat. Luceafărul va debuta oficial în noua ediție de campionat, sâmbătă, 13 august, pe teren propriu cu CS Afumați. Intrarea spectatorilor este liberă.
Au evoluat echipele:
Luceafărul: Pap (46 Goia) – Balea (61 Sg. Moga), Fl. Ilie (76 D. Stan), Hlinca (64 Nogo), Al. Radu (61 D. Costea) – Feher (54 Balla), Bedea (46 Țegle) – C. Roșu (76 I. Cuc), Păcurar (67 Sorian), I. Ban (73 Chiș Toie) – Arnăutu (46 Cr. Cigan). Antrenor: Florin Farcaș
Metropolitan: Cojocaru – Georgescu, I. Preda, Constantin, L. Tănăsie – Țucă – A. Marin, Sglubin, Mitroi, Buzatu – Badea. Au mai jucat Cr. Preda, Duculescu, Ruță, Cimpoieru, Ionescu, Ogaru, Anuța, R. Tănăsie, Pătrașcu. Antrenor: Cornel Gavrilă
Arbitri: Laurențiu Danșa – Ciprian Fiter și Rareș Lakatoș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!