Trei persoane au fost ucise într-un atac cu cuţitul sâmbătă seară într-un parc din oraşul Reading, la vest de Londra.
Un individ de 25 de ani, Khairi Saadallah, de origine libian, a fost arestat la locul incidentului pentru crimă şi plasat în arest, potrivit poliţiei din Thames Valley. Atacul s-a soldat, de asemenea, cu trei răniţi grav.
Poliţia şi echipele de prim-ajutor au intervenit după ce au primit apeluri semnalându-le că mai multe persoane au fost înjunghiate la Forbury Gardens, în jurul orei locale 18.00, în centrul oraşului cu 200.000 de locuitori.
În acest timp, pe Madejski Stadium se desfășura meciul Reading – Stoke City, scor final 1-1, din Championship, în care atacantul bihorean George Pucșaș a fost introdus pe teren din minutul 38.
Mărturiile martorilor
„Parcul era plin, mulţi stăteau pe jos pentru a bea un pahar cu prietenii când o persoană a venit, a strigat brusc cuvinte de neînţeles şi s-a îndreptat spre un grup cu mai mult de zece persoane, încercând să le atace cu cuţitul”, a relatat pentru agenţia britanică PA un martor al scenei.
„A înjunghiat trei dintre acestea, grav la gât şi sub braţ, apoi s-a întors şi a început să fugă spre mine, ne-am întors şi am luat-o la fugă”, a declarat un alt martor.
Trimite articolul
Xarabii care nu se crestineaza si nu trec la religia catolica sau ortodoxa nu ar trebui primiti in Europa. Altfel vor fi mereu asemenea fapte oribile comise de musulmani prostoci care cred in idiotenia lor ca daca ucid merg la alah.