Este vorba de Vivien Bălteanu, Alexa Buştea, Rezmuves Katalin (cadete), Victor Kiss, Armin Purle şi Alin Mureşan (cadeţi). Cei şase arcaşi vor participa la o selecţie pentru participarea la Cupa Europei de la Heviz (Ungaria), care va avea loc în 1-7 mai şi pentru Campionatul European de Tineret care va avea loc anul acesta la Bucureşti, în perioada 18-23 iulie.
Arcaşii vor trebui să se remarce la mai multe concursuri organizate sub egida Federaţiei Române de Tir cu Arcul. Primul va fi Cupa Federaţiei de la Deva, iar al doilea Cupa „Vasile Voiculescu” din 22-23 aprilie de la Oradea. După aceste competiţii şi după cantonamentul din Băile Felix (24-30 aprilie) va fi alcătuit lotul pentru Cupa Europei de la Heviz.
Selecţia va continua, arcaşii urmând a fi testaţi la Campionatul Naţional outdoor de seniori şi juniori (13-15 iunie, Bucureşti), la care vor participa şi cadeţii, iar ultimul test fiind programat în cantonamentului din perioada 13-22 iunie, urmat de CE de tineret.
Citiți principiile noastre de moderare aici!