În vârstă de 18 ani, Venter a fost delegat de Comisia Judeţeană de Arbitraj Bihor la meciul CF Bihorul Beiuş – Victoria Avram Iancu, scor 7-1, unde a fost ajutat de asistenţii Sergiu Albu şi Cristian Bologan, observator AJF fiind Ştefan Gallovits.
Andrei Venter face şi fotbal la LPS Bihorul, grupa antrenată de Lucian Stance. A făcut cursul pentru arbitrii în primăvara anului 2015, cu ocazia proiectului implementat de Asociaţia „Cavalerii fluierului” Oradea. În septembrie 2015 a dobândit categoria a II-a, iar după câteva meciuri în Liga 5 şi-a făcut debutul în Liga 4, fiind considerat un arbitru de perspectivă.
„Este un arbitru serios, dedicat. A fost întotdeauna în top la testele fizice şi teoretice. Are calităţi să devină un arbitru bun. Vom continua politica de promovare a tinerilor care se vor remarca şi manifestă interes pentru arbitraj”, ne-a declarat Octavian Şovre, preşedintele CJA Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!