Meciul Viitorul Borş – Bayern Livada s-a întrerupt în minutul 72 la scorul de 2-2, dar deja repriza a doua a fost pugmentată cu trei eliminări, A. Marinău de la gazde, pentru comportare violentă (63), respectiv O. Varodi (57), pentru cumul de galbene, şi Ad. Tătar (59), pentru lovirea adversarului care l-a faultat înainte. Jocul s-a oprit în momentul când Petru Brisc, trecut pe foaia de joc drept maseur al oaspeţilor, l-a înjurat şi apoi lovit cu capul în gură pe centralul Rareş Vidican. Spiritele nu s-au calmat, iar în zona vestiarelor s-a creat o grămadă între jucătorii celor două formaţii, cei mai activi „pugilişti” fiind Waritz (Borş) şi Ţica (Livada).
Fraţii Fele vs. arbitri
Evenimente reprobabile s-au petrecut şi la partida dintre Cetatea Valea lui Mihai şi Luceafărul II Mădăras, scor 3-4. În timpul jocului, protagonişti au fost experimentaţii fraţi Fele, Sandor şi Szabolcs, ambii fiind eliminaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Sandor în minutul 66, iar Szabolcs patru minute mai târziu. Nervii celor doi fraţi au cedat, ambii jucători bruscându-l pe centralul Andrişca, după care Şandor l-a lovit cu palma peste faţă, iar Szabolcs l-a prins de mână.
La finalul partidei, un spectator a pătruns în zona de protecţie şi l-a lovit cu pumnul pe asistentul Bogdan Gireadă. Unde au fost oamenii de ordine? Au mai fost reţinute carnetele jucătorilor Nagy Zsolt şi Klein Istvan, care după joc i-au mai bruscat pe centralul Andrişca şi asistentul Gireadă. „În ultimii ani nu am avut astfel de probleme la Liga a IV-a. E regretabil că s-a ajuns la astfel de brutalităţi, chiar acte de barbarism, şi trebuiesc luate măsuri dure. Noi nu putem lua măsuri, ci doar Comisia de Disciplină poate să-i sancţioneze pe cei vinovaţi”, spune Cornel Pantea, preşedintele CJA Bihor.
Regretabil că într-un campionat în care ar trebui să se joace de plăcere s-a ajuns ca arbitrii să fie pălmuiţi sau mai grav, loviţi cu capul în gură pentru te miri ce miză.
E clar că şi arbitrii mai greşesc, dar să ajungi să-ţi faci dreptate cu pumnul e deja prea mult, iar Comisia de Disciplină a AJF Bihor, prezidată de Ioan Suciu, trebuie să ia măsurile regulamentare cele mai drastice pentru eradicarea acestor comportamente care riscă să transforme Liga 4 într-o junglă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!