Dunărea Călărași a obținut a zecea victorie consecutivă după ce a câștigat partida cu Luceafărul Oradea, scor 1-0, printr-un gol marcat în prelungiri. În urma acestui rezultat orădenii rămân pe ultimul loc în clasament, cu doar 7 puncte în 13 meciuri.
Anunțat titular între buturi, Goia s-a accidentat la încălzirea dinaintea meciului și a fost înlocuit de Georgios Gakos. În prima parte a jocului Luceafărul a avut două oportunități bune de a deschide scorul, însă lovitura de cap a lui Rusu a fost reținută de Cezar Lungu, iar Țegle a șutat pe lângă poartă din 10 metri. Gazdele au avut o ocazie mare de a marca înainte de pauză (41) însă șutul lui Kanda a nimerit tranversala. Tot Kanda a mai avut o șansă bună de a înscrie însă a reluat slab din șase metri, iar Gakos a reținut fără probleme.
Golul victoriei a fost marcat de același Kanda, printr-un șut expediat de la 16 metri.
Dunărea Călărași – Luceafărul Oradea 1 – 0
Stadion: Central ”Ion Comşa” (Călăraşi);
Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenţi: Ionuţ Babadac (Alexandria) şi Joszef Peter (Sfântu Gheorghe).
Dunărea Călărași: C. Lungu (cpt.) – Ţenea, Bg. Manole, Bg. Şandru, Mardare, Missi Mezu, Preoteasa, Sil. Pană, Val. Munteanu, Kanda, Val. Alexandru
Rezerve: Gab. Popa – Cr. Puşcaş, Danciu, Drăghiceanu, C. Cristea, Gassama, Bg. Vasile
Antrenor: Dan Alexa
Luceafărul Oradea: G. Gakos – D. Ciobanu, Mutu, Ban, Trif, Ţegle, Ad. Bedea, Feher, Codoban (cpt.), Vl. Rusu, Antohi
Rezerve: Goia – Al. Dulca, Chiş-Toie, Cuc, Andr. Dragu
Antrenor: Cristian Dulca
Citiți principiile noastre de moderare aici!