În vârstă de 67 de ani, antrenorul se afla internat la secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență Arad de circa două săptămâni, atunci când a suferit un stop-cardiorespirator. Arădeanul suferea de o tumoră la cap pe care mai mulți specialiști au declarat-o inoperabilă. Joi dimineața, nea Popică, învingător în atâtea jocuri importante, a pierdut meciul cu viața!
În 18 iunie 2003, cu Ionuț Popa pe bancă, FC Bihor (FC Oradea) reușea să promoveze în Liga 1 după un baraj fenomenal cu Oțelul Galați, desfășurat în fața a circa 20.000 de spectatori. ”A fost un meci fantastic! Mă oprea lumea după meci pe stradă, oamenii mă îmbrăţişau, ţin minte că de la Magazinul Crişul până la Liberty am făcut mai bine de o oră. Sunt amintiri frumoase. Mare păcat că FC Bihor a dispărut şi nu se face nimic în acest sens. Când era Marius Vizer, totul era organizat ca la un club profesionist aici”, își reamintea Ionuţ Popa în 2018 despre meciul epic cu Oțelul Galați.
Printre echipele antrenate de Ionuț Popa sunt: UTA Arad, FC Bihor Oradea, Jiul Petroșani, Politehnica Iași, Dacia Mioveni, Șoimii Pâncota și Poli Timișoara. Ionuț Popa este antrenorul care a reușit ultima promovare în Liga 1 a echipelor FC Bihor și UTA Arad.
Cu rude în Bihor, antrenorul a fost un apropiat al fotbalului de la noi din județ. În octombrie 2018 a fost prezent la Ziua Antrenorului, eveniment organizat de AJF Bihor, unde le-a vorbit antrenorilor prezenți la conferință. Întrebat atunci care îi sunt cele mai mari realizări din activitate, Popa a declarat: “Ion V. Ionescu îmi spunea că un antrenor este apreciat după numărul de promovări reuşite, eu am vreo cinci. O realizare pentru un antrenor este şi când baţi pe Steaua sau Dinamo. La UTA când învingi pe Poli, iar la Poli când baţi pe UTA”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!
Antrenorul care a dus Bihorul în Liga 1 în 2003 este în comă!
INTERVIU cu fostul atacant al FC Oradea, Bogdan Vrăjitoarea: „A fost un meci de poveste”
Trimite articolul
XSincere condoleanțe familiei !!
Ionuț Popa, vei rămâne în amintirea mea și a altor iubitori de fotbal !!
Am fost în tribune când FC Bihor a promovat în liga 1, nu te vom uita niciodata !