Angajament fizic, multe faze de poartă şi şase goluri, tineri promiţători, au fost ingredientele meciului de pregătire care au adus faţă în faţă CSC Sânmartin şi FC Bihor pe terenul II al Bazei Luceafărul.
Dacă în plan ofensiv ambii antrenori se pot declara mulţumiţi, problemele apar pe faza defensivă unde fiecare echipă a încasat câte trei goluri.
Scorul a fost deschis în minutul 26 de Cristi Cigan, şutul său deviat de la limita careului mare învingându-l pe Sg. Ghilea (0-1).
Replica gazdelor a venit imediat, iar Mihuţ a salvat un gol ca şi făcut respingând de pe linia porţii mingea trimisă cu capul de Ov. Ghilea (30). Din cornerul rezultat, Grosu a centrat perfect, iar Gh. Popescu a lovit cu capul necruţător, bară transversală-gol (1-1).
Până la finalul primei părţi Cigan (35), respectiv Copil (38) şi Grosu (45) au ratat situaţii importante.
Imediat după reluarea reprizei a doua, Luduşan a centrat în faţa porţii de pe partea dreaptă şi puştiul Ionuţ Ban (17 ani) a înscris din 6 metri (1-2).
La cinci minute distanţă, Copil şi-a trecut în cont o ocazie monumentală, reluând pe lângă din 6 metri cu capul (52).
„Dublă” Zadori
Avantajul „roş-albaştrilor” a durat doar un sfert de oră pentru că Grosu, în poftă de joc, a şutat din careu, Sălăjan a respins în lateral, dar Zadori a fost atent şi a trimis în plasă (2-2).
La faza următoare apărarea Sânmartinului a cedat din nou după un scenariu similar cu golul doi: acelaşi Luduşan a centrat în careu şi Lorincz a marcat pentru 2-3. Au urmat alte faze spectaculoase: Novak l-a evidenţiat pe Sălăjan, care a scos de sub transversală (71), după care Olariu a trimis un lob peste portar dar şi puţin pe lângă (77), în timp ce Luduşan nu a profitat de o nesincronizare în 6 metri (78).
Pe o contră a gazdelor, Ban l-a faultat clar pe Cornea scăpat singur în zona liniei careului, asistentul Corb a indicat că infracţiunea a fost în careu, dar centralul Vidican a indicat marginea careului. A executat excelent Sebi Zadori, pe lângă zid, pe colţul scurt şi Sălăjan a fost învins din nou (3-3).
„Mă bucură faptul că am înscris trei goluri, dar mai ales că am văzut poftă de joc, de a finaliza. Mă supără şi faptul că am primit trei goluri. Am depistat anumite minusuri pe care sper ca o dată cu antrenamentele viitoare să le corectăm. Din punct de vedere fizic suntem la nişte parametrii buni, iar în continuare ne vom axa mai mult pe antrenamentele tehnico-tactice”, a declarat antrenorul Călin Cheregi.
De partea cealaltă, Florin Farcaş e mulţumit că CSC Sânmartin s-a ridicat la nivelul adversarei din Liga a II-a. „Consider că a fost un joc bun de ambele părţi, cu multe ocazii de poartă. Sunt mulţumit de ceea ce au arătat băieţii în condiţiile în care noi nu am reuşit să facem pregătire fizică centralizată. Sper ca până la reluarea campionatului să reuşim să ne redresăm şi din acest punct de vedere”, a mai afirmat Farcaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!