BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Sport local
„Am simțit ca s-a rupt o parte din mine”. Fostul jucător de la AS Roma își pregătește revenirea după 300 de zile de la accidentare

„Am simțit ca s-a rupt o parte din mine”. Fostul jucător de la AS Roma își pregătește revenirea după 300 de zile de la accidentare

De Teodor Biriș
la 21 January 2025 13:09

„Am simțit ca s-a rupt o parte din mine”. Fostul jucător de la AS Roma își pregătește revenirea după 300 de zile de la accidentare

21 January 2025 13:09
Atacantul orădean Patrick Gânțe (20 de ani) a reluat în ianuarie antrenamentele cu echipa de club după mai bine de 300 de zile de la accidentarea gravă suferită în martie 2024.
Scris de Teodor Biriș - Atacantul orădean Patrick Gânțe (20 de ani) a reluat în ianuarie antrenamentele cu echipa de club după mai bine de 300 de zile de la accidentarea gravă suferită în martie 2024.

Trimite articolul

X

Unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști bihoreni ai ultimilor ani a avut un an 2024 de coșmar. Plecat în anul 2020 de la ACS CAO 1910 (actualul FC Bihor Oradea) la AS Roma pentru 200.000 de euro, atacantul Patrick Gânțe a semnat anul trecut în luna ianuarie cu formația maghiară de ligă secundă Kazincbarcika. Când începuse să prindă minute din ce în ce mai multe, atacantul a suferit pe 31 martie o accidentare în meciul de campionat jucat pe teren propriu cu Csákvár.

Meciul în care s-a accidentare FOTO: Kazincbarcika

„Primul diagnostic a fost ruptură parțială de ligament încrucișat, ceea ce nu necesita operație. Am urmat o perioada de recuperare de trei luni, de antrenamente în care nu am observat niciun progres. După mai multe cercetări și păreri de la diverși specialiști am ajuns la Budapesta la doctorul Beres, care în urma controlului mi-a pus diagnosticul de ruptură completă de ligament încrucișat anterior și ruptura de menisc lateral. A urmat intervenția chirurgicală pe 3 iulie”, rememorează atacantul care debuta în Liga 4 la doar 14 ani și jumătate și marca 5 goluri pentru CAO.

„Totul se întâmpla cu un scop”

Lunga recuperare după operație a făcut-o atât în Oradea cât și în Bucuresti, iar din ianuarie s-a întors la echipa de club și treptat va intra și în programul comun cu coechipierii de la Kazincbarcika, formație care se află actualmente pe locul 2, promovabil în NB1.

„A fost o perioada mai puțin plăcută, deoarece am simțit că s-a rupt o parte din mine, stând departe de fotbal pentru atâta timp. Simțeam că nu mai sunt eu, așa că a trebuit să-mi ocup timpul cu alte activități, cum ar fi pescuitul și șahul. Între timp am putut să mă concentrez mai mult pe facultate, pentru că jucând în străinătate nu am avut ocazia să mă prezint la toate examenele și la unele am rămas restant. În vara anului trecut am avut ocazia să merg la toate examenele, inclusiv la cele la care am lipsit. Un lucru pe care l-am învățat cu siguranță din accidentarea care m-a ținut deja peste 300 de zile departe de sportul pe care îl iubesc este răbdarea și încrederea în Dumnezeu că totul va fi bine și că totul se întâmplă cu un scop”, povestește Patrick, care este student în anul III la Facultatea de Științe Economice, profilul Management.

A treia săptămână după operație

La cinci luni și jumătate, după operație FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Pe lângă familie și prieteni, care i-au fost aproape în această perioadă grea, atacantul nu a fost uitat nici de „foștii antrenori cu care am rămas mereu în legătură după ce am plecat să joc în afară. Totodată aș vrea să-i mulțumesc impresarului meu, Viktor Haisza, care mi-a fost alături pe durata întregii recuperări, m-a susținut, mi-a dat încredere și tot timpul s-a asigurat că nu-mi lipsește nimic pentru a mă recupera cat mai bine”.

După o astfel de accidentare, Patrick își propune să fie sănătos, să revină cât mai repede la un potențial de sută la sută și să ajute echipa cât poate de mult în campionat.

A marcat pentru România U15

Patrick Gânțe a început fotbalul la FC Bihor, l-a continuat la CSM Oradea, grupa lui Adrian Todea, și CAO 1910, în tricoul cărei echipa debuta în Liga 4 Bihor la 14 ani și jumătate, trimis pe teren de antrenorul Florin Farcaș. Internațional de juniori U15 și U16, cu trei goluri marcate sub tricolor, Patrick a fost transferat de gruparea italiană AS Roma în anul 2020. A evoluat la Roma U17 și U18, adunând 35 de meciuri și 9 goluri, conform transfermarkt. În perioada romană s-a antrenat inclusiv sub comanda lui Jose Mourinho de câteva ori, la prima echipă. Înainte de a ajunge în Ungaria a mai evoluat în Austria la TSV Hartberg și la SV Lafnitz. La Kazincbarcika au mai evoluat în trecut atacantul bihorean Raymond Lukacs, care în 53 de meciuri a marcat 22 de goluri, și fundașul central Sergiu Oltean (82 de meciuri – 9 goluri). Născut în 15 februarie 2004, Patrick Gânțe a fost elev al Colegiului Național „Onisifor Ghibu”, unde a excelat la matematică, materie la care a fost olimpic.

În tricoul echipei naționale FOTO: FRF.RO

Patrick Gânțe la AS Roma. FoTO: LUCIANO SACCHINI

Trage tare la sala de forță FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Trimite articolul

X
Taguri:
accidentare ,
as roma ,
FC Bihor ,
Kazincbarcica ,
Patrick Gânţe
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihorean reținut după ce a lovit în cap cu o țeavă un câine
    Un bărbat din Ștei a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind cercetat pentru că ar fi schingiuit câinele unui concitadin.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Reținut după ce s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere retras

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Interes maxim pentru Târgul ofertelor educaționale pentru învățământul profesional și dual. Au participat peste 1500 de elevi
    Peste 1500 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a au participat joi la Târgul ofertelor educaționale pentru învățământul profesional și dual, organizat la Oradea Arena.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Programul complet al Festivalului Copiilor Oradea: spectacole, atelieri și jocuri în trei locații
    Cel mai colorat și plin de distracție festival dedicat Zilei Copilului îi așteaptă pe micii bihoreni pe 1 iunie, între orele 09:00 și 21:00, în Oradea, în trei locații: Cetatea Oradea, Orășelul Copiilor și Parcul Barcăului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cum s-a produs accidentul de la Tămășeu, în urma căruia un bărbat a decedat
    Miercuri, 21 mai, în jurul orei 11:02, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați prin apel la 112 despre un accident produs pe D.N.19, în afara localității Tămășeu.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.