„Sunt extrem de fericit pentru cele trei puncte, dar și că am legat două victorii la rând. Este o victorie importantă în economia campionatului. Îmi pare rău pentru UTA, o echipă de tradiţie la care ţin, la fel ca și la U Cluj, Rapid, Petrolul sau Farul, cu suporteri adevărați care fac mai frumos fotbalul. Am dominat 80% din meci, cu mici excepții pe final. Am marcat goluri frumoase după acţiuni în care am făcut şah-mat adversarul. Şi câte ocazii am mai ratat! Se spune că 2-0 e cel mai periculos scor, dar, iată, că pentru noi și 3-0 e periculos. Nu am mai fost lucizi pe final, sunt supărat că am luat două goluri, dar, până la urmă, contează rezultatul. Degeaba am jucat bine și cu alte ocazii, dacă nu am câștigat sau chiar am pierdut. Nu ne îmbătăm cu apă rece după acest succes. Savurăm victoria, dar ne aşteaptă un meci la fel de important miercuri cu Pandurii. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, concentraţi şi să acumulăm în continuare cât mai multe puncte”, a concluzionat antrenorul Cristian Dulca.
Miercuri, de la ora 14:00, la Sînmartin, Luceafărul va primi replica echipei Pandurii Târgu Jiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!