„Am muncit pentru această victorie. Nu a fost uşor, pentru că am întâlnit o echipă tehnică cu jucători rapizi pe benzi. Sunt fericit că am avut reacţie imediată şi atunci când am primit gol sau am pierdut balonul. Mă bucură scorul, mă bucură victoria. În continuare ne dorim să adunăm cât mai multe puncte, ca să ieşim din zona roşie a clasamentului”, a declarat Cristian Dulca. Tehnicianul a remarcat prestaţia portarului orădean: „Gakos prinde încredere. Nu are experienţă, dar are calităţi foarte bune. A apărat bine şi în acest meci”.
Echipa bihoreană a fost lăudată de „secundul” Pandurilor. „Luceafărul este o echipă foarte bună, care vine după două victorii consecutive şi a reuşit-o şi pe a treia. Îl felcit pe Cristi Dulca pentru ceea ce a reuşit să facă la Luceafărul, o echipă agresivă, care joacă un fotbal plăcut, tehnic. Nu cred că locul lor este acolo”, a declarat Dragoş Militaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!