Handbaliștii de la Alpha Oradea s-au întors nu doar cu titlul de campioni la juniori II, ci și cu titlurile de „Cel mai tehnic jucător”-Gal Iulian, „Cel mai bun portar” – Indrieș Denis, respectiv cu titlul de ”Golgheterul turneului” la junioare III prin Iulia Boroș Iulia. S-a încheiat Turneul Internațional de Handbal Memorial ”Mircea Dohan”, ediția a VIII-a, Cupa NIRO 30-31 august 2019 dedicat juniorilor. În cadrul acestei competiții sportive s-au întrecut 12 echipe de junioare III și 8 echipe de juniori II. În cursul zilei de vineri, 30 august după deschiderea festivă a evenimentului s-au desfășurat meciurile din grupe în patru locații diferite iar sâmbăta, 31 august 2019 începând cu ora 09.00 la sala de sport a Colegiului Tehnic ”Iuliu Maniu” din Carei au început disputele echipelor finaliste. Dacă la junioare III, Alpha s-a clasat pe locul VI, la băieți, juniori II, ALPHA Oradea a devenit campioană după ce a evoluat în compania unor echipe de prestigiu precum Club Sportiv Școlar 2 Baia Mare – Mátészalkai MMTK, Fehérgyarmati VSE – Club Sportiv EXTREM Baia Mare. Ori Karpaty Ujgorod din Ucraina. În meciul cu echipa din Ucraina rezultatul înregistrat a fost: Club Sportiv ALPHA Oradea – Karpaty Ujgorod 32-26. „În perioada 4-5 septembrie continuăm cu turneul de minihandbal dedicat fetelor și băieților născuți în anul 2009 și/sau mai tineri, unde așteptăm să fie prezente la Carei un număr de 32 de echipe însumând aproximativ 380 de tinere speranțe”, au anunțat organizatorii.
Șapte campioni mondiali
De fiecare dată, cu prilejului Memorialului Mircea Dohan, la Carei sunt prezente fostele glorii ale handbalului românesc care cinstesc memoria colegului lor și care vin să vadă la lucru viitorul handbalului românesc.
Șapte campioni mondiali cu echipa masculina de handbal a României au participat la sfârșitul săptămânii la turneul de la Carei. Este vorba de Cristian Gațu, Ștefan Birtalan, Gabriel Kicsid, Radu Voina, Gheorghe Goran, Mihai Marinescu, Valentin Samungi. Turneu, aflat la a VIII-a ediție, este organizat de familia regretatului handbalist careian.
Clasament:
Locul I – Club Sportiv ALPHA Oradea
Locul II – Karpaty Ujgorod – Ucraina
Locul III – Fehérgyarmati VSE – Ungaria
Locul IV – Club Sportiv EXTREM Baia Mare
Locul V – Mátészalkai MMTK – Ungaria
Locul VI – Club Sportiv Școlar 2 Baia Mare
Trimite articolul
XMeritul antrenoarei Ramona. Bravoooo