După ce a câştigat Liga 4 Bihor cu punctaj maxim din 26 de etape (golaveraj 217-9), echipa beiuşeană se va duela cu ACS Şurianu Sebeş, câştigătoarea competiţiei similare din judeţul Alba. Manşa tur se va desfăşura joi, 9 iunie, de la ora 17:30, pe Stadionul „Francisc Matei” din Beiuş, iar returul e programat sâmbătă în judeţul Alba.
Dacă anul trecut s-au clasat pe locul 2, acum ţinta beiuşenilor este titlul naţional. „Din lotul cu care am participat anul trecut la turneul final i-am pierdut doar pe Paul Chiş şi Mihuţa, ambii plecaţi la Luceafărul. Obiectivul nostru este locul 1, vrem să fim campioni naţionali. Avem experienţa anului trecut, iar unii dintre juniori au deja un an şi jumătate sau chiar doi ani jucaţi la Liga a IV-a seniori”, ne-a declarat antrenorul Alin Popa, cel care împreună cu Florin Popa se ocupă de pregătirea juniorilor A1 (under 19).
Lotul CF Bihorul Beiuş este format din: Andrei Magda, Haralambie Ispas, Tibor Balint – portari; Zsupon Szabolcs, Mădălin Toma, Fenesi Gergely, Mark Micle, Balint Norbert, Cătălin Goina, Szatmari Norbert, Miklo Roland, Kuruc Istvan, Cătălin Dan, Alexandru Tipea, Boros Csaba, Sebastian Popa, Vlad Foghiş, Daniel Stan, Alexandru Turle (cpt.), Alexandru Lezeu, Cătălin Creţu, Cătălin Iştoc, Robert Ţirban, Ionuţ Ile, Alexandru Măran, Darius Buz, Robert Andreica şi Vlad Degău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!