Efervescenţă mare în aceste zile la Sînmartin, cu ocazia celui mai important eveniment sportiv organizat în sala de sport din localitate.
Primaria comunei Sinmartin, prin Asociația de Promovare a Turismului în stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, cu sprijinul Ligii Profesioniste de Box, organizează în 28 aprilie, de la ora 19:00, la Sala de Sport a Şcolii „Floare de Lotus” din Sinmartin, o gală de box în care va fi pusă în joc centura de campion WBC Mediterranean.
Challenger-ul pentru această centură este campionul Uniunii Europene la Box, Alexandru Jur. Un pugilist originar din Sînmartin care are 17 meciuri la profesionişti, din care 16 victorii (6 prin KO) şi o singură înfrângere.
Alexandru Andrei Jur boxează pentru prima dată într-un meci la profesionişti în România, chiar în localitatea natală, pentru o centură care l-ar putea propulsa în elita boxului mondial.
Alexandru Jur împlineşte 33 de ani chiar cu o zi înaintea galei, astfel că centura ar fi cel mai frumos cadou de ziua lui.
Jur se va duela pe durata a 12 reprize a câte 3 minute cu francezul Jean Jaques Olivier (30 de ani).
În cadrul galei, pe lângă meciul pentru centura WBC Mediterranean, vor mai avea loc 5 meciuri la amatori, de 3 reprize a câte 3 minute, şi două meciuri la profesionişti, de 6 reprize a câte 3 minute.
Biletele sunt pe trei categorii: A – 100 lei, B – 75 lei şi C – 50 lei, şi se pot achiziţiona de la Primăria Sînmartin (persoane de contact Anta Ciprian – tel. 0741/192.233 şi Brata Dan – tel. 0744/567.058).
A făcut lupte şi karate
Bihoreanul Alexandru Andrei Jur a câştigat centura European Boxing Union (EBU) în octombrie 2017 în Finlanda, în faţa localnicului Juho Haapoja (36 de ani). Jur a început boxul în 2006 cu antrenorul Viorel Crăciunea, înainte fiind practicant de lupte şi karate. Jur a plecat în Belgia, apoi în Italia, el mai având în palmares titlul de campion al Belgiei şi centura WBC pentru zona francofonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!