„Mai mulţi conducători de cluburi din Liga 4 şi Liga 5 mi-au sugerat să organizăm un turneu pe teren redus în această perioadă. Dacă vor exista echipe doritoare, m-am gândit să-l organizăm pe criterii geografice. Zonele vor fi Beiuş, Salonta, Oradea şi Aleşd, iar jucătorii participanţi trebuie să fie legitimaţi. În fiecare zonă ar putea fi şapte-opt echipe, iar turneele se vor desfăşura în fiecare weekend din luna februarie pe terenuri sintetice”, a precizat preşedintele Valer Vancea. Finalitatea acestei competiţii va consta într-un turneu care să grupeze cele patru câştigătoare zonale. Va fi percepută şi o taxă de participare, care urmează să fie stabilită.
Înscrierile se pot face până în data de 1 februarie la sediul AJF Bihor şi la numerele de telefon 0259/414866 şi 0745/606.683.
Inspecţii la stadioane
În perioada următoare, oficialii AJF Bihor vor trece la inspectarea bazelor sportive la care au existat probleme în tur, iar echipele au avut termen să le remedieze. „Vrem să vedem dacă întrunesc toate condiţiile, dacă şi-au pus la punct vestiarele, gardurile împrejmuitoare, băncile de rezervă şi terenul de joc”, a explicat Vancea.
Într-o altă ordine de idei, Adunarea Generală a AJF Bihor va avea loc în data de 5 martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!