Selecționata antrenată de Dan Cojocaru mizează pe orădenii Andrei Ferik (21 de ani) și Răzvan Birta (20 de ani), doi jucători cu evoluții apreciate în Divizia A a Campionatului Județean de minifotbal.
Naţionala de minifotbal va susţine un turneu internaţional la Kiev (Ucraina) în perioada 20-27 mai.
„Ne bucurăm că avem doi jucători la naţionala de tineret, după ce în 2016 Andrei Şumălan a fost medaliat la Campionatul European de minifotbal tineret din Cehia. Andrei şi Răzvan sunt doi reprezentanţi ai noului val din minifotbalul bihorean. Sperăm ca pe viitor să facă pasul chiar spre prima reprezentativă”, ne-a declarat Spiridon Baltsavias, managerul echipei AEK Oradea.
Ferik şi Birta joacă şi fotbal, fiind legitimaţi la FC Universitatea Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!