După două luni de pregătiri intense, Maxim se va duela în ring cu chinezul Jin Jintao Ying în gala „Golden Fighter” România vs. China, programată la Mamaia. Cu 63,9 kg, luptătorul orădean a trecut cu bine proba cântarului.
Gala va fi transmisă de Digi Sport 2 începând cu ora 20:00, Adrian Maxim urmând să lupte în meciul cu numărul 9.
„Pot spune că partea cea mai dificilă a trecut, adică cântarul. Am avut de slăbit mai bine de 6 kg într-o săptămână. Nu îmi rămâne decât să mă odihnesc și să mă încarc pentru lupta de vineri (azi – n.red.). Sunt optimist şi încrezător şi îmi doresc să le ofer spectatorilor şi telespectatorilor un spectacol frumos”, ne-a declarat Maxim, care este susținut de FCICurrency.
În gala de la Mamaia vor lupta şi fraţii Bogdan şi Adrian Stoica, Cristian Spetcu sau Bogdan Milea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!