Luptătorul bihorean Adrian Maxim și-a mai adăugat o centură în palmares. Sâmbătă seara în Gala Muskel Kater „Fight Night XV” desfășurată în Lokhalle din orașul german Mainz, Adi Maxim șia adjudecat centura IFSA (Internațional Fight Sport Association) la categoria 65 kg. Programată pe durata a 5 reprize a câte 3 minute, lupta cu experimentatul Johann „The Scorpion” Dederer (35 de ani), campion al Germaniei la muay-thay și laureat în diverse promoții, s-a oprit în repriza a treia când a fost declarat KO tehnic. După o primă repriză echlibrată, dar cu lovituri puternice de ambele părți, Maxim a preluat inițiativa și „The Scorpion” a început să simtă tăria croșeelor aplicate de bihorean. Repriza a treia a fost și ultima, pentru că Maxim și-a destabilizat adversarul cu lovituri puternice de picior, Dederer a fost numărat de două ori și nu a mai putut continua lupta decizia fiind KO tehnic.
„Sunt fericit ca am câștigat acest titlu și am adus centura acasă în România. Am întâlnit un adversar foarte experimentat, care a luptat în promoții de top din întreaga lume. Am fost foarte bine pregătit și motivat pentru a obține victoria“, ne-a declarat Maxim.
[eadvert]
Maxim mai are în palmares o centura IFSA, dar la categoria 67 kg pe care a cucerit-o în urmă cu 8 ani. În martie 2015, luptătorul bihorean l-a învins pe ugandezul Ronald Mugula, după 5 reprize a câte 3 minute fiecare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!