Prin prestaţiile avute la competiţiile internaţionale la nivelul cluburilor sau echipelor naţionale, arbitrul orădean Adrian Alexandrescu şi-a câştigat un loc fruntaş în topul „cavalerilor fluierului” din poloul mondial.
O dovedesc delegările avute în ultimii ani, fie că a fost vorba de Liga Campionilor, respectiv Jocuri Olimpice, Campionate Europene, Mondiale sau Liga Mondială. Practic toate competiţiile majore din polo, unde a avut semifinale şi chiar finale.
Ieri, Alexandrescu a fost informat că face parte din corpul arbitrilor care vor oficia la turneul „final six” al Ligii Campionilor, programat la Barcelona în perioada 29 mai – 1 iunie. Este singurul arbitru din lume delegat la ultimele patru ediţii ale turneului final al competiţiei, bifând până acum Roma (2011), Oradea (2012), Belgrad (2013).
„E mare lucru pentru un arbitru să fie delegat la patru turnee finale consecutive în Liga Campionilor. Sunt mândru că am fost trimis şi la Barcelona, unde se va disputa prima dată un turneu în formatul cu şase echipe. Este totodată un semn de apreciere a prestaţiilor pe care le-am avut până acum”, ne-a declarat Adi Alexandrescu.
La Barcelona va avea ocazia să arbitreze echipele Primorje Rijeka, Pro Recco, CN Atletic Barceloneta, Radnicki Kragujevac, AN Brescia şi Partizan Belgrad.
Urmează Dubai
La mijlocul lunii iunie, Alexandrescu a fost confirmat pentru turneul Super Final World League, care se va desfăşura în exoticul Dubai. Participă naţiuni precum Serbia, Croaţia, Muntenegru, Ungaria, SUA, Australia, China şi Japonia.
În 2013 a arbitrat finala competiţiei, desfăşurată la Chelyabinsk (Rusia), între Serbia şi Ungaria, scor 12-7.
Vara nu se încheie pentru arbitrul orădean, deoarece în perioada 14-29 iulie va oficia la Campionatul European de la Budapesta, unde s-a calificat şi reprezentativa României. Luna septembrie este rezervată Jocurilor Asiatice, unde Adi Alexandrescu va arbitra în premieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!