Voleibalistele orădence au câştigat meciul din deplasare cu SCMU Craiova cu 3-0 şi au urcat pe podium. „Printr-o mobilizare şi colaborare eficientă atat în atac cât şi în apărare, prin serviciile exacte executate cu dificultate crescută, orădencele s-au desprins pe tabelă şi au condus la diferenta mare de puncte, adjudecându-şi primul set la 11, după doar 20 de minute de joc.
Următoarele două seturi au fost câştigate la fel de clar, doar în setul 3 gazdele au reuşit să ţină ritmul şi să egaleze la 17, însă studentele oradence au reintrat în joc şi au reuşit să tranşeze disputa în favoarea lor spre bucuria intregii echipe. De consemnat, debutul la senioare a mai tinerelor jucătoare Atena Petrescu şi Alexandra Bikfalvi, care alături de Alexandra Breban, Mădălina Pura şi Bianca Suciu fac parte din echipa de junioare a LPS Bihorul Oradea, antrenate de prof. Rodian Achimescu Rodian, precum şi Flavia Chiş de la ACS Viitorul Borş, antrenată de prof. Adrian Holhoş, ce evolueaza încă de anul trecut”, a declarat antrenoarea Mariana Szabo-Alexi.
Celelalte rezultate inregistrate: FC Argeș Pitești – Transilvania Brașov 3-2, CSU Politehnica Timișoara – CSM Sibiu 3-0, Volei Club Deva – Medicina Tg.Mureș 0-3
Sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 13:00, CSU Oradea se va duela cu FC Argeş Piteşti în sala de jocuri sportive a LPS “Bihorul” Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!