Gazdele au marcat primul gol în minutul 19. Ovi Popa a rămas singur cu portarul și a înscris cu un șut bine plasat. Oaspeții s-au aflat foarte aproape de egalare în minutul 35. Gașpar a reluat din șase metri lângă bară dar Hava a reușit să respingă. Cu patru minute înainte de pauză, Costea a șutat la colțul scurt, iar Mare a respins. Cornerul rezultat avea să aducă golul 2 pentru Oșorhei după o greșeală mare a portarului „virușilor verzi”, Mare. Acesta a scăpat mingea din mână, iar Remeș a reluat din câțiva metri în portă, stabilind astfel și scorul la pauză, 2-0.
În partea secundă Sănătatea Cluj a forțat revenirea pe tabela de marcaj, însă apărarea Oșorheiului a funcționat perfect până în minutul 68. Cristea a primit o pasă la marginea careului de 16 metri și cu un șut plasat l-a învins pe Hava. La doar 2 minute de la reluarea jocului, gazdele primesc o lovitură liberă de la aproximativ 18 metri, iar Todea marchează cu un șut direct în vinclu. Presiunea oaspeților nu a dat randament, iar pe contraatac Todea a reușit dubla după o nouă greșeală a portarului advers. Acesta a degajat direct în Hosu, iar mingea a ajuns la Todea care a trimis mingea în poarta goala.
Sănătatea Cluj a reușit să reducă din handicap la o neatenție a Oșorheiului. Oaspeții au executat repede o lovitură liberă de la aproximativ 18 metri, iar Ceaca, rămas singur cu Hava, a stabilit scorul final, 4-2.
CASETA TEHNICĂCS OȘORHEI – SĂNĂTATEA CLUJ 4-2 (2-0)
Au marcat: Ovi Popa 19, Remeș 41, Todea 70, 80/Cristea 68, Ceaca 90
CS OȘORHEI: Hava – Borșa (86 David), Pintea, Remeș, Cornea (76 Hosu) – Cuc – Costea (62 Sg. Ban), Todea, Selejan, Chiș (84 Boka) – Ov. Popa. Antrenor: Călin Cheregi.
SĂNĂTATEA: Mare – Bucur, Negru, Țârlea, Horgoș – Gâț, Cristea – Someșan, Lupu (82 Balatici), Ceaca – Gașpar. Antrenor: Marius Semeniuc.
Arbitri: Claudiu Gaițiu (Timiș) – Alin Botaș (Timiș) , Alina Mihoc (Arad)
Observatori: Ioan Papp (joc); Ioan Hotico (arbitri)
Citiți principiile noastre de moderare aici!