Victoria juniorului orădean vine la numai o săptămână după ce şi-a mai trecut în palmares locul 1 și la Cupa României.
Competiţia a adunat 70 de sportivi și a fost criteriu de selecție pentru Campionatul Mondial de field din toamna acestui an. Cu 626 de puncte (316 în prima distanţă şi 310 în cea de-a doua), Alin Mureşan de la Redpoint Oradea a reuşit să obţină locul I la juniori arc compound, secondat pe podium de Nicolas Bârjoveanu (CSS Iaşi) cu 621 de puncte, urmat de locul trei de Călin Vizante (CS Bacău).
„În tirul cu arcul, la probele de outdoor, o distanţă este formată din şase serii a câte şase săgeţi. La proba de juniori compound, distanţa de concurs este 50 de metri. Din păcate, o nefericită accidentare la piciorul drept, urmată de transportarea la spital, imediat după festivitatea de premiere, l-a pus pe bravul arcaş orădean în imposibilitatea de a mai susţine probele pentru calificarea la Campionatul Mondial de field, cu toate că avea toate şansele să se califice”, ne-a declarat Mircea Stroe, preşedinte la CS Redpoint.
Citiți principiile noastre de moderare aici!