Echipa antrenată de Erik Lincar a pus punct seriei de rezultate negative şi a obţinut a doua victorie din campionat. Bihorenii au controlat jocul, au marcat şi au reuşit de data aceasta să-şi păstreze avantajul până la final. Faţă de ultimul joc, Lincar a operat patru modificări, în formula de start apărând Feher, Balla, Bedea sau Cigan, în locul lui Nogo, Roşu, Ţegle şi Arnăutu.
La fel ca şi în alte meciuri, „luceferii” au avut marile ocazii ale partidei. În prima repriză, Lukacs a centrat şi Cigan a reluat cu capul din 10 metri puţin pe lângă poarta lui Popescu, rămas ţintuit pe linia porţii (40).
Partea a doua a debutat cum nu se putea mai bine şi Paul Păcurar a fructificat cu o execuţie sigură penalty-ul acordat pentru un henţ în careu (0-1).
„Mai pragmatici”
Condusă, Unirea a încercat să revină, dar Luceafărul s-a apărat bine şi putea da lovitura prin Roşu, însă acesta a ratat din nou singur cu portarul (80). Chiar şi aşa, bihorenii şi-au adjudecat punctele puse în joc, un succes care are nemirea să crească moralul şi încrederea în forţele proprii.
„O victorie pe care o aşteptam de mult, dar e binevenită şi acum. A fost un meci în care, din punct de vedere al jocului nu am fost la înâlţimea celorlalte două, dar e un joc care ne aduce trei puncte de care aveam foarte mare nevoie având în vedere situaţia din clasament. Am întâlnit o echipă incomodă, dar printr-un joc mai pragmatic al nostru am reuşit să o învingem. E important că nu am luat gol şi cu mai multă atenţie puteam face 2-0 la ocazia singur cu portarul a lui Roşu şi am fi avut un final mai liniştit. Sunt mulţumit de toţi băieţii, atât cei care au început ca titulari cât şi cei care au intrat pe parcurs. Toţi sunt foarte importanţi pentru echipă. Sper ca victoria obţinută să le ridice moralul, să fim la fel de motivaţi în continuare şi să obţinem rezultatele dorite”, a concluzionat antrenorul Erik Lincar.
Luceafărul se va duela marţi, de la ora 15:30, pe teren propriu cu UTA Bătrâna doamnă, o candidată la promovare.
CASETA TEHNICĂ
UNIREA TĂRLUNGENI – LUCEAFĂRUL 0-1 (0-0)
Stadion „Dumitru Mătărău” Ştefăneşti (Ilfov). Teren bun.
A marcat: Paul Păcurar 48 penalty
Unirea: I. Popescu – Ciortan. G. Lazăr (cpt.), Burnea, M. Alexandru – Zaina, Braga. Mbabi (79 Potecea), A. Pătraşcu (46 Tigoianu) – V. Mihai (70 Anghel), G. Mihai. Antrenor: Laurenţiu Tudor
Luceafărul: Ed. Pap – Balea, Hlinca (cpt.), Fl. Ilie, I. Ban – Feher – Balla (64 C. Roşu), Ad. Bedea (73 Ţegle), Păcurar, Zs. Lukacs – Cr. Cigan (85 Arnăutu). Antrenor: Erik Lincar
Arbitri: Dan Botescu (Bucureşti) – Ciprian Iovu şi Cătălin Brânză (ambii din Botoşani), rezervă Valentin Porumbel (Olteniţa)
Observatori FRF: Gheorghe Constantin (Suceava) şi Emil Tudor (Târgovişte).
Citiți principiile noastre de moderare aici!