Fără îndoială, anul 2012 va rămâne unul de referinţă pentru CS Oşorhei (fostă Tricolorul Alparea). Câştigarea campionatului Ligii a IV-a a fost dublată de promovarea în Liga a III-a, iar la finalul turului echipa antrenată de Cosmin Bodea şi Viorel Domocoş ocupă un onorant loc 2. „Fiind un moment al bilanţului, pot spune că anul 2012 a fost un an bogat pentru clubul nostru. Sărbătorim cu bucurie acest moment, pentru că am terminat turul pe locul doi, performanţă la care mulţi nu s-ar fi gândit. Performanţă cu atât mai importantă, cu cât echipa comunei Oşorhei s-a luptat cu grupări din oraşe importante precum Satu Mare, Cluj, Alba Iulia, Hunedoara, Zalău, Petroşani sau Dej. Sunt convins că dacă la începutul sezonului ne-am fi propus mai mult, aveam mai mult. La această clasare au contribuit antrenorii şi jucătorii, ei sunt artizanii acestui loc 2. De asemenea, mulţumim primarului, viceprimarului şi sponsorilor că au fost alături de noi”, a spus Alex Krenek, preşedintele clubului, care a mai adăugat că echipa va fi şi în retur la înălţimea ştachetei ridicate în tur.
Antrenorul Cosmin Bodea a declarat că preferă să vorbească mai mult prin fapte. „Sper ca şi returul să-l facem la fel de bun. Prefer să vorbim mai mult pe teren. Sărbători Fericite la toată lumea”.
Pentru jucători urmează o vacanţă până în data de 14 ianuarie, când se vor relua antrenamentele pentru retur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!