Competiţia se va desfăşura la trei categorii de vârstă, pentru copii născuţi în 2011 şi 2013 în 8 iunie, respectiv pentru cei din 2010 în 9 iunie. Alături de echipele de la Rapid Crişul Oradea (antrenori Zoltan Vig, Răzvan Lădar şi Lorand Kadar), vor mai participa Zenit Oradea, CSC Sânmartin, Viitorul Oradea, Someşul Satu Mare, CS Crasna, Şoimii Oradea, LPS Oradea, Juventus Satu Mare, Barcău Nuşfalău, Primavera Satu Mare, Juniorul Satu Mare, Viitorul Arad, Unirea Valea lui Mihai, Viitorul Marghita, Junioru Salonta, Voinţa Cheresig, Crişul Aleşd, Voinţa Suplac, Viitorul Borş sau Juventus Oradea, împărţite în funcţie de categoriile de vârstă.
Cupa Crişul se va desfăşura la Baza Sportivă Sântion, începând cu ora 9:00, atât pe terenul cu iarbă naturală, cât şi pe cel sintetic.
Cu ajutorul sponsorilor şi partenerilor, cărora organizatorii le aduc mulţumiri, au fost pregătite diverse surprize pentru copii, pe lângă medalii, diplome, cupe şi premii speciale individuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!