Ghidat din spate de regretatul său tată, Andrei (fost fotbalist la Înfrățirea Oradea), cariera lui de senior a lui Claudiu a început la doar 14 ani și jumătate, când debuta pentru FC Bihor într-un meci din Cupa României în deplasare la Crișul Aleșd. Atunci a rămas în memoria spectatorilor prin șutul bombă care a zguduit transversala.

[eadvert]

Golurile au apărut în turul următor al competiției, când orădenii au învins în deplasare pe Mureșul Deva, iar puștiul marca de două ori. FC Bihor reușea să elimine și pe Gloria Bistrița, iar Keșeru înscria la lovituri de departajare în poarta lui Costel Câmpeanu. Prestațiile avute n-au rămas fără ecou, iar după ce a debutat cu Petrolul și a marcat contra lui Poli la 16 ani și 8 luni și-a luat zborul spre Franța, iar de acolo și-a continuat ascensiunea în fotbal. Despre cei 30 de ani petrecuți în fotbal, dintre care 20 în cel profesionist…fostul fotbalist orădean ne-a acordat interviul de mai jos.

Au trecut aproape două luni de la anunțul oficial că ți-ai încheiat cariera de jucător profesionist. Cum te simți, nu îți e dor de dreptunghiul verde?

Claudiu Keșeru: Mă simt bine acum. Primele săptămâni au fost mai grele, dar și cu sprijinul unui psiholog am reușit să trec destul de repede peste moment. Am acceptat decizia și m-am liniștit.

Am văzut și multe mesaje ale suporterilor locali care și-ar mai fi dorit să te vadă pe final de carieră în tricoul lui FC Bihor să contribui la promovarea în Liga 2?

CK: Da, am avut ocazia să discut cu unii dintre ei, fiind prezent la multe dintre jocurile pe care FC Bihor le joacă acasă, dar cred că mi-am făcut datoria față de fotbal, de când am început. Fiind un tip destul de perfecționist, probabil trecerea asta radicală ar fi putut să devină problematică la un moment dat, dar știam că chiar dacă evoluam la un eșalon mai inferior, profesionalismul meu ar fi rămas același. Având și doi copii care îmi cer din ce în ce mai mult prezența și atenția, am considerat că e lucrul cel mai bun să fac pasul anunțat.

Ai observat echipa orădeană la multe meciuri, crezi că poate reuși să facă pasul în Liga 2 la finalul acestui sezon?

CK: Ce am văzut până acum în meciurile din campionat pare foarte promițător, dar din ce am observat anul trecut problemele pot apărea la baraj, unde vor fi adversari mai bine pregătiți. Acel context de presiune mai ridicată e diferit față de cel din campionat, unde toți adversarii când ajung la Oradea își doresc să nu plece cu sacul prea încărcat.

Ai debutat la o vârstă fragedă în fotbalul de seniori la echipa care ai crescut. Ce a însemnat pentru tine FC Bihor?

CK: Ce înseamnă și astăzi! Este clubul la care am crescut, terenurile pe care mi-am început cariera, antrenorii cu care am lucrat… Reprezintă tot, o nostalgie și o mândrie în același timp. Acum la 30 de ani distanță mă duc cu fiul meu la antrenament și văd toate schimbările produse la stadion…e o senzație aparte. Mi-a cerut în mod expres să înceapă fotbalul unde l-am început și eu și să meargă la școala la care am învățat.

E posibil să te vedem în viitor în cadrul clubului orădean?

CK: Mi-aș dori să mă pot implica în dezvoltarea acestui club, atât la nivel juvenil cât și la seniori. Trecând prin tot procesul fotbalistic în toți acești ani și ajungând relativ sus, acolo unde aerul e rarefiat și nu rezistă toată lumea, m-aș bucura să mă pot implica și să dau înapoi din lucrurile pe care le-am învățat în toată cariera, astfel încât echipa să revină acolo unde își dorește un oraș întreg.

Mai ții legătura cu foști colegi din grupa 86 a regretatului Alexandru Gergely?

CK: Da, cu Cipri Avram cel mai mult, cu Răzvan Fărcuța și din când în când mă mai întâlnesc cu câțiva dintre ei, dar la fel ca acum 20 și ceva de ani, cu mare plăcere.

Te consideri un fotbalist realizat după cei 20 de ani petrecuți la nivel profesionist?

CK: Da. Mi-am pus și eu de multe ori întrebarea asta, dacă am realizat tot ce mi-am propus. Pot să spun că da. Visul oricărui copil e să joace în națională și am reușit la toate grupele de juniori, apoi tineret, la naționala mare aproape 50 de meciuri. O chestie care m-a marcat e că am terminat la echipa națională cu același număr de goluri ca și Adrian Ilie, care pentru mine era ceva wow. Cu asta îmi dau seama ce am realizat ca și fotbalist al echipei naționale. Au mai fost cupe europene, Europa League, Champions League, Campionatul European, 13 titluri colective cu echipele la care am jucat, plus vreo 10 individuale, cred că mi-am făcut treaba. Fiind un tip perfecționist, poate cu anumite ajustări putea fi mai bine în unele momente, dar per total sunt mândru de ce am realizat

„O statistică ce mă flatează”

Cu 47 de selecții și 13 goluri, ești cel mai selecționat și cel mai prolific bihorean la echipa națională de seniori.

CK: Este o statistică ce mă flatează. Sincer, nu credeam, mai ales că am ajuns destul de târziu la prima reprezentativă. Am dispărut puțin după acea campanie la tineret ratată la mustață, în care am fost căpitanul echipei, într-o grupă cu Franța și Țara Galilor. Nu știam ce se va întâmpla, ce va urma. Probabil pe atunci Ligue 1 și Ligue 2 din Franța nu erau așa de prețuite pe cât sunt acum, dar în momentul când am ajuns am reușit să rămân acolo timp de aproape 10 ani și asta spune multe.

Pe lângă cariera de jucător ai intrat și pe tărâmul afacerilor, în ce ai investit din banii obținuți din fotbal?

CK: Am început relativ repede, pe la 25-26 de ani, să îmi pun întrebarea dacă pot să face ceva cu banii câștigați și în ce aș putea să investesc. La acea vreme se discuta foarte mult pe atunci de fotbaliști care ajung să își termine cariera și nu au investit și nu au bani puși deoparte. Nu a fost cazul meu niciodată, să trăiesc peste nivel câștigurilor pe care le aveam și aici la Oradea, unde am considerat că mă voi stabili după ce îmi termin cariera, am investit în două săli de evenimente, Solay și Boema, care în momentul de față arată aproximativ cum îmi doresc eu. E un domeniu total diferit și mai încerc să fac diferite proiecte pentru a anticipa o eventuală situație în care o să îmi fie dor de teren.

Care sunt noile tale ținte în plan profesional?

CK: M-am apucat de școala de antrenori și am vorbit la FRF să încep și unele cursuri de manager sportiv. Încă nu sunt pe deplin convins pe ce parte să o iau în fotbal, pe cea administrativă sau pe partea tehnică. Voi merge în paralel până îmi voi descoperi cu adevărat vocația. E clar că m-am imaginat într-un staff tehnic, să particip la antrenamente imediat după ce am încetat să joc, dar acum mă dedic total copiilor mei pe care îi și antrenez. Încerc să le aduc acel plus pe care l-am dobândit în acei ani petrecuți în străinătate.

De ce numărul 28 la echipa de club și preponderent numărul 13 la echipa națională?

CK: Cu numărul 28 este o poveste plăcută. În fiecare an la FC Nantes se punea o listă pe culoar, unde atât echipa mare, cât și echipa a doua își luau echipamentul. Terminasem sezonul la echipa a doua, aveam 17 ani jumate, încheiasem foarte bine cu 14 goluri înscrise. La începutul pregătirilor am trecut pe culoar să îmi iau echipamentul și la vremea respectivă cei care nu aveau contract de profesionist și jucau la echipa mare li se repartizau numere mari 33, 34, 35, dar fără nume pe tricou. M-am uitat pe listă și am văzut numărul 28 Claudiu Andrei Keșeru și am fost surprins plăcut, văzând că era lista echipei mari. Am rămas cu acel număr, era ceva excepțional. Îmi plăcea și cum arată! La FC Bihor am jucat cu ce rămânea, cu 4, 20 sau 24.

La FC Bihor cu ce număr ai debutat?

CK: E și aici o poveste excepțională. Din colecția de tricouri îmi lipsea tocmai cel de la FC Bihor. La un moment dat am cunoscut pe cineva accidentat și am ajuns să ne apreciem reciproc. M-am sunat după o vreme să ne întâlnim 5 minute. Am avut o surpriză imensă când mi-a oferit tricoul acela gri cu numărul 20 pe spate. Nu exista ceva ce să-mi provoace o satisfacție mai mare, fiind tricoul care îmi lipsea. Acum le am pe toate de la echipele la care am jucat.

 

Secvență din meciul de debut cu Petrolul Ploiești FOTO: GSP:RO

Și numărul 13 la națională?

CK: E o chestie amuzantă. Majoritatea fotbaliștilor sunt superstițioși și au fugit de 13. Eu nefiind superstițios, crezând că totul depinde de noi, l-am luat eu să joc cu el. Eu nu am niciun fel de superstiții. Pregătirea mea era legată strict de ce aveam eu de făcut.

Antrenorul care l-a impresionat cel mai mult

Ai lucrat cu foarte mulți antrenori la seniori. Care consideri că ți-au influențat cel mai mult cariera?

CK: Am lucrat cu foarte mulți antrenori buni, inclusiv în Franța, unde practic am descoperit ce înseamnă să lucrezi la nivel de intensitate. La început a fost nea Ando care m-a adus la prima echipă, apoi Ionuț Popa, la care am văzut o parte de pedagogie ieșită din comun. Am lucrat și cu Iosif Rotariu la FC Bihor, apoi în Franța cu Serge Le Dizet, cu care mai țin și legătura. În țară au mai fost Costel Gâlcă și Edi Iordănescu, care mi-au plăcut, plus Cosmin Contra pe care l-am prins la națională, inclusiv la Rădoi am văzut multe chestii interesante. I-aș aminti pe Anghel Iordănescu, pe nea Piți. Dar este un antrenor care chiar m-a dat peste cap. Este vorba de brazilianul Paul Autuori pe care l-am avut la Ludogorets. M-a impresionat în mod plăcut încă de la primul antrenament. A fost cel mai pregătit antrenor cu care am colaborat, probabil am simțit asta pentru că am lucrat la echipa de club și am avut tangență zi de zi. Două lucruri marcante cu el. A fost un antrenor care m-a scos într-un meci cu Videoton, după ce jucasem titular în toate meciurile, am fost eliminați și a doua zi l-a trimis pe secund și mi-a transmis că își cere scuze pentru că a greșit. Din acel moment, până când a plecat am jucat toate meciurile. Apoi într-o discuție privată l-am întrebat de ce mă schimba în jurul minutului 60 în primele meciuri, eu simțeam că dau sută la sută, să fiu la intensitate maximă. Ca să-mi răspundă la întrebare m-a chemat înaintea unui meci și era și analistul video de față. Mi-a pus un filmuleț de 3 minute și 40 de secunde. În care în 3 minute erau acțiunile mele până în minutul 60, iar 40 de secunde erau acțiunile din minutele în care mai rămânem pe teren. Am fost șocat, m-am ridicat i-am strâns mâna și am vrut să plec. Îmi era rușine că am îndrăznit să-i pun întrebarea. Mi-a zis: atâta timp cât ești în teren și joci ca până în minutul 60, eu stau liniștit pe bancă. Scopul meu este să te aduc să joci cât mai mult ca până în minutul 60. Motivațional era ok, înregistra și toate antrenamentele. E antrenorul care m-a marcat cel mai mult.

Dintre coechipierii mai cunoscuți avuți la echipele la care ai evoluat, cu care ai rămas în relații de prietenie?

CK: Adi Popa este cel mai apropiat de mine. Un băiat adorabil, chiar dacă am avut anumite discuții la început, pentru că e mai ciudățel. Din Franța cu Charbonier, Laurent Koscielny și Olivier Giroud. Ne mai auzim, ne-am reîntâlnit și cu Arsenal Londra și cu naționala Franței.
Cu Dimitri Payet nu prea am mai ținut legătura. În rest mai țin legătura cu Alex Chipciu, Lato (n.r – Iasmin Latovlevici), Chiricheș, Gardoș, Varela, Sânmărtean sau Pintilii. Nu vorbim în fiecare zi, dar sunt relații bazate pe respect pentru că sunt băieți ca lumea.

Ai plecat devreme în Franța, iar la 18 ani ai debutat în Ligue 1. Care ar fi sfaturile pe care le-ai da unui copil de 16 ani care face pasul la un club din străinătate?

CK: Nu mi-a plăcut mie să dau sfaturi, dar am văzut că mulți jucători au o anumită barieră, că suntem români. E clar că în momentul când mergi într-o țară străină, trebuie să fi mai bun ca jucătorul de acolo. Dacă nivelul e similar, întotdeauna va fi preferat un jucător format de ei. Să nu-și pună bariere singuri, nu există limitări, nu există nu pot. Să refuze eșecul, să creadă în ei și cu toată puterea înainte.

Care ar fi cel mai fericit moment din cariera ta de jucător?

CK: Aș avea două pe care vreau să le amintesc. Sunt competițiile supreme în care am jucat. Euro 2016 cu România și UEFA Champions League cu Ludogorets. De aceea, după înfrângerea din play-off suferită cu Steaua nu am putut dormi 3 zile, deoarece știam ce poate reprezenta o calificare în grupele Champions League. Am trăit-o ulterior, dar să joci în Liga Campionilor și la Euro cu România e o trăite foarte intensă.

Dar cel mai trist moment?

CK: Înfrângerea din play-off-ul Champions League cu Steaua de care aminteam. Acel meci în care Moți a apărat penalty la loviturile de departajare. Ironia sorți a făcut ca ulterior să fim coechipieri la Ludogorets. Și ar mai fi unul, luasem un cartonaș roșu direct cu Hoffenheim în Europa League și am fost suspendat două meciuri astfel că am ratat dubla cu AC Milan.

Apropo, câte cartonașe roșii au luat în carieră?

CK: Două. Unul pentru două galbene stupide în 5 minute și acel roșu direct pe care nici până azi nu l-am înțeles. Rugasem conducerea să facă contestație cu suport video, dar nu s-a făcut. Ulterior, un an mai târziu, am jucat cu Inter și am ajuns pe San Siro.

Ce ai schimba dacă ai putea în cei 20 de ani din activitatea de jucător profesionist?

CK: Probabil mi-aș dori să fi avut la 20 de ani mintea de acum. Poate asta aș schimba.

Am văzut că fiul tău Ayan s-a apucat de fotbal, iar cel mic, Patrick, va urma și el. Vor duce mai departe numele Keșeru în fotbalul românesc, așa cum ai făcut-o tu?

CK: Dacă va avea ori el, ori Patrick, nebunia mea, la cunoștințele pe care le pot transmite, cred că mă pot depăși. Mă uit la Ayan și văd că la aceeași vârstă face mult mai multe decât făceam eu. Cum lovește mingea cu stângul, cu dreptul, preluări. Ayan și Patrick au caracteristici diferite și studiind am aflat ce importantă e și gena. Pentru ei am aprofundat , să pot să le transmit informația, cum să discuți cu un copil în funcție de vârstă și alte caracteristici necesare. Sunt implicat foarte mult și la cursuri și încerc să optimizez la maximum informațiile primite.

După 8 ani naționala merge din nou la un Euro, acolo unde tu ai participat în 2016. Știu că ai la meciurile cu Israel și Elveția, la ce să ne așteptăm în Germania?

CK: Au fost două fețe ale echipei naționale. Primele opt meciuri de calificare și ultimele două. Acestea din urmă pe mine m-au cucerit total. Ce am văzut cu Israel și Elveția mi-a plăcut, probabil conștientizarea valorii și a șansei avute. Oricât am încercat să fiu de optimist și constructiv în primele meciuri, ceva nu era ok. Știam că Edi (n.r – Edward Iordănescu) tot timpul construiește și îmi păstram ideea că va merge din ce în ce mai bine. Ultimele meciuri au fost wow, văzându-le și de aproape chiar au meritat și anticipez o performanță frumoasă. Sigur, va depinde și de nivelul de formă în următoarele luni de competiție, de oboseala acumulată, schimbarea situației la club, sunt mulți factori care pot interfera.

Dacă ar fi să-l caracterizezi pe fotbalistul Claudiu Keșeru în cinci cuvinte, care ar fi acelea?

CK: Nebunie, perseverență, obsesie, perfecționism și ușor capricios.

Claudiu Andrei Keșeru – născut pe 2 decembrie 1986, la Oradea
47 de selecții la echipa națională și a înscris 13 goluri.

Născuți la Oradea, Zoltan Crișan, fost jucător la U Craiova, are 46 de selecții, iar Iuliu Baratki, fost jucător la CAO și Rapid, are 13 goluri la echipa națională.

Keșeru este de șase ori campion cu Ludogorets Razgrad în Bulgaria (2015/16, 2016/17, 2017/18, 2018/19, 2019/20, 2020/21) și de două ori campion cu FCSB (2013/14, 2014/15). Mai are în palmares 3 Supercupe cu Ludogorets și o Cupă a Ligii și o Cupă a României cu FCSB.

708 de meciuri jucate și 313 de goluri marcate în toate competițiile.

Primul gol în Liga 1: pentru FC Bihor în 23 august 2003, ultimul pentru UTA în 2023 în deplasare cu FC Argeș pe 8 mai.